Tabu
CULTURE

“Boogie” merge la Oscarurile europene

După premiera mondială de la Cannes, în Secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, după selectarea la al doilea festival de clasă A, cel de la Karlovy Vary, plus proiecții și premii de la Melbourne la Sfântu-Gheorghe și de la Palic (Serbia) la Ierusalim, lungmetrajul „Boogie“ de Radu Muntean a ajuns și la Premiile Academiei Europene de Film (EFA), replica vechiului continent la Oscaruri. Următoarele „halte“ ale peliculei vor fi la Varșovia (Polonia), Motovun (Croația), Namur (Belgia), „Boogie“ urmând să intre în circuitul cinematografelor din țară în septembrie.

 Cot la cot, membrii EFA – instituția este condusă de regizorul Wim Wenders – și critici de film au ales 20 de lungmetraje pe baza propunerilor făcute de instituțiile de film europene, de festivaluri, de presă, de membrii EFA din țările respective și de profesioniști din domeniul cinematografiei.

Dintre aceste pelicule se vor face nominalizările la categoriile de film european, regizor, actor, actriță, scenarist și director de imagine, pe baza voturilor celor aproximativ 1.800 de membri ai academiei. Lista restrânsă a candidaturilor va fi făcută publică la începutul lui noiembrie.

 Câștigătorii celei de-a 21-a ediții a Premiilor Academiei Europene de Film vor fi anunțați în cadrul unei ceremonii găzduite de Copenhaga pe 6 decembrie 2008. În acest an, la gală, printre cei 1.500 de invitați se vor număra și Altețele lor regale prințul Frederik și prințesa Maria a Danemarcei. „Scopul decernării acestor premii este de a celebra diversitatea și calitatea cinematografului european, de a aduce noi spectatori la filmele produse aici și de a atrage atenția asupra talentelor care continuă să apară în Europa“, susțin organizatorii EFA.

citeste materialul semnat de Alexandra Olivotto pe Cotidianul.ro

ARTICOLE SIMILARE

Koop, în toamnă la București

realitatea

Am greşit, îmi cer scuze!

Åžtiați că deținuții din Marea Britanie își hărțuiesc victimele pe Facebook?

realitatea

E posibil s-o vedem pe Meghan Markle într-un film cu supereroi!

Andreea Damian

Rokolectiv 2015: 10 ani de evolutie in muzica electronica

realitatea

Istoria teatrului românesc post-comunist într-o nouă carte de Cristina Modreanu publicată de Editura Routledge

realitatea

Scrie un comentariu