Tabu
PEOPLESlider

Brad Pitt a obținut tot ce a vrut de la Angelina Jolie

Angelina Jolie și Brad Pitt vor avea custodia comună a celor șase copii. Asta a decis judecătorul care instrumenta dosarul! Însuși avocatul Angelinei susține că ea și Brad Pitt au ajuns în cele din urmă la un acord în privința custodiei pentru cei șase copii ai lor: trei adoptați – Maddox (17 ani), Pax (15 ani) şi Zahara (13 ani), și trei biologici – Shiloh (12 ani) şi gemenii Knox şi Vivienne (10 ani).

Actorii s-au separat în 2016, dar la scurt timp au pornit lupta aprigă pentru custodia copiilor. Și iată, că în prag de sărbători, cei doi au îngropat securea războiului de dragul celor mici. Aceștia ar fi convenit asupra unui acord care să avantajeze ambele părți, precum și asupra următorului termen de judecată, programat pentru 31 decembrie.

O sursă din apropierea Angelinei Jolie a declarat miercuri pentru revista US Weekly că Brad a obținut în instanță, după doi ani de „război”, tot ce a vrut de la fosta nevastă. Iar „Angelina a fost de acord cu decizia judecătorilor privind custodia comună a celor şase copii şi ridicarea regimului de monitorizare la care Brad trebuia să se supună atunci când îşi vizita copii”, potrivit aceleași surse.

Și pentru prima oară de la începerea procesului pentru custodie, Brad va putea „să aibă copiii la el acasă peste noapte”. De asemenea, aceștia vor trebui să folosească o aplicație –  Our Family Wizard – pentru a monitoriza șo coordona programul copiilor.

„A fost o cale lungă și dificilă, dar (Brad Pitt) nu a renunțat niciodată”, concluzionează sursa pentru US Weekly. Brad și Angie sunt separați din septembrie 2016, când actrița a depus actele de divorț după mai mult de zece ani de relație și doi ani de căsătorie.

ARTICOLE SIMILARE

A fost desemnată cea mai periculoasă celebritate de pe Internet

Andreea Damian

Când fac nuntă Theo Rose și Anghel Damian

Andreea Damian

Șapte lucruri de făcut în weekend ca să începi săptămâna în forță

Andreea Damian

Festivalul de la Cannes nu va putea avea loc în formatul original

Andreea Damian

Primele mașini ale doamnelor din familia regală britanică. A prințesei Diana a fost cea mai ieftină

Andreea Damian

Motivul pentru care Andreea Bănică i-a impus soțului să nu-i mai cumpere niciodată bikini, cadou

Andreea Damian

Scrie un comentariu