„Dynamite” al grupului k-pop BTS a înregistrat 101,1 milioane de vizualizări în decurs de 24 de ore de la lansare, potrivit YouTube. A devenit videoclipul cu cea mai bună zi de debut, informează Billboard.
Depășește astfel recordul anterior, stabilit de trupa K-Pop Blackpink, a cărei piesă How You Like That a strâns 86,3 milioane de vizualizări în 24 de ore în iunie.
Noua piesă a BTS, cântată în limba engleză, a fost lansată în noaptea de vineri spre sâmbătă împreună cu videoclipul. Premiera a fost urmărită de peste 3 milioane de utilizatori YouTube.
Grupul k-pop, care a lansat în februarie albumul „Map of the Soul: 7”, urmează să cânte la gala MTV Video Music Awards, care va avea loc pe 30 august.