Tabu
LIFESTYLE

Bucureștiul dansează: Noaptea Dansului, cel mai mare eveniment de dans din Capitală, are loc pe 26 august

Cel mai mare eveniment de dans din Capitală va aduce laolaltă peste 30 de școli, studiouri și inițiative de dans, peste 15 stiluri de dans, peste 2000 de dansatori și 30.000 de bucureșteni să danseze împreună pe Calea Victoriei – în cadrul proiectului “Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” organizat de Primăria Capitalei, pe 26 august 2023. Explorarea magiei dansului se mută din stradă în școlile de dans partenere, în care vor avea loc lecții demonstrative gratuite pentru vizitatori, iar apoi noaptea se încheie cu un afterparty, cu două playlist-uri diferite (Latin Fiesta & All Time Dance Hits), la Sala Polivalentă. 

Pe 26 august, timp de trei ore, de la ora 17:00 la ora 20:00, tot Bucureștiul dansează! Calea Victoriei va deveni cea mai mare zonă de promenadă în care vor avea loc demonstrații de dans stradale și flash-mob-uri la tot pasul, susținute de dansatori profesioniști, în șase mari zone (Cercul Militar, Monumentul Revoluției, Hotel Radisson, Grădina Monteoru, Palace Casino și Muzeul Enescu), în cadrul proiectului „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” realizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.

“Dansatorii de la şcolile de dans înscrise în proiect vor susține, pe 26 august, de la ora 17:00 la ora 20:00, dacă şi vremea va ține cu noi şi vor fi condiții meteo favorabile, demonstrații de dans preț de 5-10 minute, apoi vizitatorii vor putea să danseze liber, să li se alăture, să treacă în această promenadă de la un stil de dans la altul”, declară Daniela Samoil-Istrate, inițiator și coordonatorul proiectului Noaptea Dansului.

“Sunt invitați toți iubitorii dansului, curioșii și toți cei care vor să simtă beneficiile și magia dansului, având șansa să experimenteze zeci de stiluri de dans împreună cu dansatorii și reprezentații școlilor de dans înscrise în proiect. Nu vor exista scene, căci ne dorim spargerea barierei dintre artist și spectator, spațiul fiind lăsat liber a fi explorat și dansat. Noaptea Dansului oferă oportunitatea unică de a descoperi frumusețea dansului, de a-i simți energia și beneficiile pentru minte și corp, conectând amatori și profesioniști deopotrivă, stabilind între ei o relație deschisă, bazată pe aceleași coordonate: bucuria și plăcerea de a dansa”, adaugă Dragoș Samoil, inițiator și coordonatorul proiectului Noaptea Dansului.

Noaptea propriu-zisă a școlilor de dans va începe de la ora 19:00, acestea oferind timp de trei ore, lecții demonstrative de dans gratuite tuturor vizitatorilor. Aceștia vor putea încerca variate stiluri de dans: tango argentinian, salsa, bachata, kizomba, zouk, dansuri standard, k-pop, dans contemporan, street dance, vals, oriental dance,  greek dance, jazz, burlesque, hip-hop, dansuri populare, ethnic/balkanik dance, indian/bollywood dance, step, west coast swing/ lindy hop/rockabilly, balet etc. Toate școlile înscrise în proiect și toate informațiile vor putea fi găsite pe site-ul noapteadansului.ro.

Evenimentul va culmina cu Mare Petrecere a Dansului (Dancers of Bucharest) ce va avea loc de la ora 22:00 la Sala Polivalentă, în foaier. Organizatorii au pregatit o petrecere inedită cu două playlisturi diferite. „Latin Fiesta”, orientată spre muzica de dans latino (salsa, bachata, kizomba, tango) și „All times Dance Hits” – ce va avea cele mai populare hituri de dans din zona pop, rock, disco, funk, hip-hop, electro, hituri românești nostagice de dans, best of decades (1990-2000, 2000-2010 și 2010 – 2022) etc.

“Dansul înseamnă în primul rând libertatea de a fi tu însuți, înseamnă prezență, înseamnă conexiune cu ceilalți dansatori. Este bucurie în mișcare. Este cea mai facilă cale de comunicare între oameni, prin energia sa fantastică, prin lejeritatea, bucuria, magia și universalitatea sa. Este calea cea mai simplă de a cunoaște prieteni noi. De asemenea, ne propunem să lărgim și să unim și mai mult comunitatea dansatorilor, prin atragerea de noi cursanți în școlile și studiourile partenere și mai ales vrem să creăm o experiență de neuitat”, adaugă Dragoș Samoil.

Biletele la afterparty vor putea fi achiziționate începând cu data de 24 iulie. Bilete se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și internațional prin www.kooltix.com și în format fizic în magazinele Flanco, Diverta, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman,  Libmag și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Noaptea Dansului este un proiect Creator Media Team, coordonat de Dragoș Samoil și Daniela Samoil Istrate, în parteneriat cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și ICR (Institutul Cultural Român). Componenta de artă stradală urbană – dans în stradă – se desfășoară în cadrul proiectului „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” realizat de Primăria Capitalei.

Sponsor: Vodafone.

Parteneri instituționali: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Institutul Cultural Român.

Parteneri media: MagicFM, RevistaBiz, HauteCulture, Cartierul Creativ, Wall Street, 9AM, Zile şi Nopți, IqAds+Smark, Cocor Media Channel, Blitz, Kreatoria.ro.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

RETETE de weekend – porc marinat in bere!

realitatea

Fondatorul Amazon, divorț de 137 de miliarde de dolari

Andreea Damian

Dr. Oetker lanseaza Cuore Pudding

Ecoterapia: de ce plantele sunt cel mai bun tratament împotriva depresiei și a anxietății

Andreea Damian

Alo, Comisarul Moldovan?

realitatea

RECENZIE: lipsa feminismului din feministul Chilling Adventures of Sabrina

Dora Constantinovici

Scrie un comentariu