Cel mai mare festival de moda din Romania, Bucharest Fashion Week, pregateste editia cu numarul XXII, care va avea loc in perioada 1-6 decembrie 2014 la Ambasad`Or Events. Timp de sase zile, Bucharest Fashion Week 2014 va aduce in lumina reflectoarelor cei mai in voga designeri romani, dar si profesionisti de pe scena internationala a modei.
Nascut din pasiunea pentru moda si pentru frumos, festivalul Bucharest Fashion Week pregateste pentru editia din aceasta iarna un spectacol al elegantei, in cadrul caruia aproximativ 30 de designeri romani si straini vor prezenta ultimele lor colectii. Astfel, in perioada 1-6 decembrie, Bucuresti devine capitala modei. In acelasi timp, Bucharest Fashion Week 2014 va continua seria evenimentelor speciale, care sunt parte din traditia festivalului: Miss Romania, Top Model Romania, Gala Fotbalului Romanesc si Romanian Fashion Awards.
Bucharest Fashion Week este un eveniment independent al carui obiectiv principal este acela de a promova industria modei din Romania. Cea de a XXII-a editie a festivalului dedicat modei romanesti se va desfasura la Ambasad`Or Events. Mai multe informatii despre eveniment puteti gasi pe www.bfashionweek.com.