Tradiţional, de-a lungul secolelor, femeia a fost victimă a diverselor forme de hărţuire. Dar, în nenumărate situaţii, a fost şi agresor. Am anchetat pentru materialul care urmează trei ipostaze de bullying feminin, ca un semnal de alarmă: femei dragi, nu faceţi ce nu vreţi să vi se facă!
A) „Mi se spunea batoza”
Interlocutoarea mea – să-i zicem Mirela – a făcut, paralel cu liceul, nişte cursuri de modelling. E o fată înaltă, blondă, cu faţă serafică şi cu forme pline, apetisante. Din punctul de vedere al profesorilor plătiţi cu sume frumoase, s-o înveţe secretele defilării pe catwalk şi ale zâmbetului fascinant în fotografii, e o grasă oribilă. Iar dacă profesorii nu se puteau abţine de la diverse ironii – ei, bine, colegele ei de modelling nici atât.
„Mă terorizau ba cu glume despre graşi, ba cu comentarii acide, cum ar fi ‚Zi, mă, a urcat liftul cu tine până aici? Eu în locul tău aş fi luat scările.’ Ajunsesem să-mi fie silă nu doar de şcoală, ci şi de strada pe care se afla şcoala. Mi se scula părul pe spate când auzeam întâmplător, la radio, una dintre piesele pe care îşi făcea profesoara de mişcare orele de antrenament fizic. Acolo măcar, chiar dacă mă mai înghiontea câte una, restul fetelor îşi făceau şi ele exerciţiile, iar asta le distrăgea atenţia. În schimb, la cursurile de mers era cumplit. Mă fixau toate cu privirea aia răutăcioasă, plină de ironie; simţeam că încep să transpir, că mă lasă toate puterile, mă simţeam neputincioasă, ajungeam să mă împiedic cu piciorul stâng de cel drept. Nu ştiu dacă poţi înţelege senzaţia.”
După câteva săptămâni, modelele au trecut la alt nivel al hărţuielii. Îşi găsea fardurile trântite pe jos, pudriera spartă, tubul de fond de ten scurs şi flaconul de parfum cu atomizorul stricat. „Îţi dai seama, vorbim despre produse scumpe, de firmă, pentru machiaj profesional.” Prima oară, a întrebat cine i-a făcut chestia asta, dar nu i s-a răspuns decât cu un extrem de neprietenos: „Da’ ce-i treaba noastră? Dacă nu ştii să ai grijă de ele, e problema ta!” şi cu alte zece glume cu graşi. A doua oară când a remarcat că fardurile erau sub măsuţă, cu capacul rupt, a încasat un „Ce-ai, fată, suferi de mania persecuţiei?” „Ce, nu te-a persecutat destul natura că te-a făcut grasă?” N-a îndrăznit să mai crâcnească. Se străduia să-şi păzească obiectele personale pe cât putea şi starea de greaţă care o încerca, ori de câte ori se apropia de clădire, era din ce în ce mai intensă.
Apoi, a început să-şi găsească articolele de îmbrăcăminte – „tot de firmă, normal, pentru că voiam să fiu impecabilă din toate punctele de vedere” – pătate, tăiate cu foarfeca, ciorapii de mătase găuriţi cu ţigara. Simţea că se sufocă. Ar fi vrut să protesteze, ar fi vrut să le arunce în faţă faptul că sunt nişte „javre hidoase pe după o piele de femeie frumoasă”, dar nu putea. Ar fi vrut să se retragă de la curs, unde îndura umilinţe mai mari decât ar fi crezut că poate suporta – dar nu putea să facă nici lucrul ăsta. „Ciudat, simţeam că, dacă plec, ele câştigă. Dar ele câştigau oricum, în fiecare zi. Cred, cumva, că aşa se simt şi nevestele alea maltratate din căsnicii violente, de care se miră toţi că nu divorţează”, meditează Mirela.
Acum, e assistant manager la un birou de avocatură. Colegii îi complimentează frumuseţea. „Mai dau de alea prin broşuri şi cataloage; sunt scheletice. Probabil, au anorexie. Nu-mi mai doresc genul ăla de viaţă”, încheie fosta grasă a şcolii de modele.
B) Amanta demascată
„Să nu te combini niciodată cu un bărbat însurat”, spune Ana Maria, cu care mă întâlnesc după lungi insistenţe, după ce-i promit de zece ori că nu voi da nici un indiciu din care să se prindă cineva că e ea. „Unu, e incorect faţă de ideea de familie. Doi, poate dai peste un psihopat. Şi trei, dacă nu e el psihopat, garantat are o harpie de nevastă complet cretină, care se va apuca să te vâneze intens şi să-ţi facă toate tâmpeniile din univers, de parcă tu singură i-ai fi corupt bărbăţelul, şi, fără tine, viaţa lor conjugală ar fi fost un paradis.”
Ana Maria nici măcar nu avea intenţii foarte serioase în privinţa omului de afaceri cu care se întâlnea cam de două ori pe săptămână, întotdeauna în garsoniera ei. Tipul n-o scotea în oraş, să nu-i vadă nimeni împreună; în schimb, îi vira ocazional câte „o mică atenţie” în cont şi o răsfăţa cu tot ce-şi dorea. Ea era conştientă că nu e decât o aventură convenabilă, cu multiple beneficii: „Unde găseşti tu un tip care să fie bun la pat, atent la nevoile tale şi generos în mod natural, fără să-i baţi tu obrazul? Mi-era clar că are familie, nu voiam să am de-a face cu asta, lucrurile puteau merge aşa până când ne săturam fizic unul de celălalt şi pa. Doar suntem adulţi, nu?”
Şi totuşi, nevasta tipului n-a avut aceeaşi viziune asupra lucrurilor, când, umblând prin smartphone-ul pe care omul îl uitase acasă într-o dimineaţă, a descoperit mesajele erotice fără perdea cu care el şi Ana-Maria se „încălzeau unul pe altul”, înainte de câte o partidă toridă de sex. A găsit numele complet, adresa şi numărul Anei. Şi de aici şi până la o poveste demnă de fiori, n-a mai fost decât un pas.
„Găseam mesaje ameninţătoare, inclusiv ameninţări cu moartea, cu litere decupate ca-n filme, în căsuţa poştală. Tot soiul de desene cu cadavre şi capete de morţi. O dată, am găsit şi o pisică moartă pe preş. Altădată, clanţa era stropită cu un lichid gros, roşu. Nu era sânge, că n-a coagulat. L-am şters cu prosoape de hârtie, ferindu-mă să-l ating, şi am dezinfectat uşa cu spirt.”
Noaptea, telefonul îi suna de câte treizeci – patruzeci de ori. Când răspundea, auzea diverse replici ameninţătoare din filme de acţiune sau urlete din filme de groază. În fiecare seară, de pe alt număr. „Cred că-şi cumpăra câte o cartelă pe zi, doar ca să mă terorizeze pe mine.” Ajunsese să nu mai răspundă la numere pe care nu le cunoştea.
Pasul următor a fost hackuirea emailului. Şi toată lista ei de contacte – interminabilă, ca a oricărui om care activează într-un domeniu care presupune interacţiunea cu mulţi oameni – a primit un mail în care falsa Ana-Maria afirma că e o prostituată şi că oferă la cerere următoarele servicii – „aici venea o listă de perversiuni sexuale care mai de care mai înfricoşătoare” – la tarife promoţionale. „Mi-a infestat şi computerul cu un troian de tip keylogger. Oricât mi-aş fi înlocuit parola, mi-o afla şi mi-o schimba, la derută. Am scăpat de atacul ei internautic după ce mi-am făcut altă adresă de mail şi mi-am luat alt notebook.”
Iar când femeia a început s-o urmărească fizic – cu mult timp după ce aventura cu tipul încetase – Ana Maria n-a mai suportat. Şi-a schimbat jobul, s-a mutat în alt cartier şi şi-a setat pe privat toate conturile de pe reţelele sociale, eliminând din listă toate persoanele necunoscute. „Şi acum, când dau peste un Friend Request pe Facebook, mă întreb dacă nu cumva e ea”.
De ce a continuat să te urască după încheierea aventurii? „Din obişnuinţă, cred. Şi pentru că tipul şi-a dat seama cu ce nebună are de a face. De aceea, a divorţat. Acum, e cu alta.” Şi nebuna o hărţuieşte şi pe tipa respectivă? Ana Maria dă din umeri. „Sincer? Nici una dintre persoanele astea nu mă mai interesează; tot ce vreau e să le ştiu cât mai departe de mine.”
C) Conjuraţia pensionarelor
Vicky e lesbiană. Familia ei nu ştie lucrul ăsta şi nici nu-l va afla vreodată. Cei de la muncă nu ştiu nici ei şi nici nu e cazul să afle, pentru că Vicky nu vrea să-şi bage nimeni nasul în treburile ei. Cu vecinele ei, majoritatea bătrâne ieşite la pensie, locuitoare ale unui bloc de modă veche, cu spaţii vaste şi apartamente puţine, unde a închiriat şi ea o garsonieră, s-a înţeles minunat la început. „Eu le plăteam diverse facturi şi le aduceam pâine, lapte, zahăr sau orice altceva de la magazin, ele îmi plăteau mie întreţinerea în ziua de colectare. Pe bune, eram OK.”
E drept, o mai compătimeau uneori „că, uite, ce frumuşică eşti, şi nu-ţi găseşti şi tu un băiat serios, să te ia de nevastă, să faceţi copii”, ba chiar încercau să-i facă aranjamente „Vine un nepot al lui cutare, băiat cuminte, cu serviciu şi maşină, şi-a luat şi apartament cu Prima Casă, acum plăteşte rate”. Ea le făcea pe plac, se şi întâlnea o dată cu diverşi „băieţi buni”, apoi constata că nu se potrivesc şi-şi vedea de aventurile ei.
Lucrurile au mers până când unul dintre „băieţii buni” a făcut o fixaţie pentru ea din prima seară şi, rănit de refuz, a urmărit-o până când a surprins-o într-un bar, sărutându-se cu prietena ei. „De obicei, suntem discrete. Dar în seara aia sărbătoream nu ştiu ce şi am băut vreo două sticle de vin roşu. Şi am început să ne mozolim public. Adică… până la urmă, avem sentimente, cât dracu’ să ne tot ascundem?”
A doua zi, tot comitetul de babe o privea dubios. Nu i-au răspuns la salut. Când le-a sunat la uşă, să le ia facturile şi banii, i-au trântit un „Mersi, n-avem nevoie”, înţepat. Într-o seară, când asculta un album al lui Bon Jovi – „Bon Jovi, da? Nu Sepultura, nu Moribund Oblivion, nu Satanic Slaughter. Un biet Bon Jovi nevinovat” – i-au trimis pe cap poliţia, pentru tulburarea liniştii publice. Au început s-o denunţe cu diverse pretexte. Ba că fură curent, ba că a umblat la apometre, ba la repartitoare. „Zilnic aveam gazda acasă şi un comitet de meşteri care verificau unde am umblat şi cum.” Au denunţat-o inclusiv pentru consum de droguri – „ni s-a părut cam ameţită”. De fapt, băuse doar două beri. „Faza cea mai tare a fost când au chemat poliţia pentru tulburarea liniştii publice, iar eu nici nu eram acasă. Era tot o nepoată a uneia dintre ele, care asculta şi ea nişte muzică, habar n-am ce. Sectoristul, cu care ajunsesem să mă împrietenesc, a amendat contravenienta cu o voluptate de-a dreptul sadică. Şi tot pe mine m-au învinuit, că de ce îmi permit să nu stau acasă atunci când tulbur liniştea publică?”
Între timp, Vicky s-a mutat cu prietena ei, într-un bloc nou construit, liber de prejudecăţi. Dar încă o mai trec fiorii, când îşi aminteşte de colocatarele ei din blocul interbelic. „Securistele”, aşa le spune. „Ceauşescu i-a distrus complet pe ăştia din generaţia lui; i-a transformat în lepre turnătoare, intrigante şi securiste. Conjuraţia imbecilelor. Măcar să fi făcut eu ceva, să merit toată rafala aia de mitocănie”, concluzionează.
Foto: ohnotheydidnt.livejournal.com.
1 comentariu