Burlesque este genul de film pentru care majoritatea criticilor isi ascut unghiile si dintii inainte de vizionare. E musical – aoleu! E cu Christina Aguilera – dublu aoleu! E cu Cher – inca mai e Cher?! Deci o productie la care se merge cu asteptari liliputane, nu de alta, dar cazurile de cantarete pop devenite actrite serioase sunt rare. Traiasca Cher!
Christina Aguilera nu este o actrita serioasa, ci mai degraba genul de actrita-accident. In rolul tinerei din Iowa (asta e un fel de Bacau american) Christina/Ali deschide gura pe portativ de cum prinde un scaun bun pentru o poza de vaudeville, canta sa isi inece amarul, canta de ii face pe barbati sa o invite la ei acasa sau zbiara de aproape salveaza clubul – clubul ingropat in datorii al lui Tess/Cher, in care aterizeaza ca din intamplare – finalul filmului ne arata insa ca, desi nu ne asteptam!, nu plamanii mutanti al lui Ali, ci creierul sau brici este cel care da fericitul deznodamant.
Creier si plaman deci exista. Ce nu are insa Christina Aguilera este o farama de sexy, de farmec. Jocul sau actoricesc este in mare parte corect – pauzele sunt ok si intentiile tot pe acolo, vocea loveste octavele de bazaie boxele batranesti de la cinema Studio, totul este decent, dar rezoneaza a plastic, a neinteresant. Momentele de dans si coregrafie sunt seci, banale si de cele mai multe ori « salvate » printr-un montaj la fel de neinspirat. Din clipa in care toata lumea descopera in clubul lui Cher cat de talentata este Christina, filmul se aguilerizeaza, devenind un videoclip lung, banal si plictisitor, al unei cantarete pop cam de duzina.
Ceea ce explica de ce exista Cher. In primul sau musical dar la o varsta la care nu mai poate fi aratata ridicandu-se de pe scaun decat printr-o taietura la cadru foarte larg sau la un contraplan cu interlocutorul sau peisajul, Cher inca mai are ce ii lipseste Christinei si ce necesita un musical. Adica farmec. Cu fata ei aparent imobila si blocata pe la varsta de 30/40 si un pic, Cher rade, plange, reuseste sa fie sarcastica sau tandra, speriata sau de speriat, si da… sa fie sexy. Combinatia dintre ea si Stanely Tucci, mana dreapta si barbatul bun la toate din Burlesque clubul, functioneaza ceas – aproape toate glumele decente ale filmului apar din aceasta combinatie, iar Burlesque pelicula, sare de zona mediocrului doar datorita chimiei duo-ului.
In rest, mai un Cam Gigandet, tanarul bun la suflet si la corp care o primeste pe Ali la el acasa cu bratele si camasile deschise/lipsa. Mai un Eric Dane, antreprenorul de succes si fara scrupule, omul rau care vrea sa o lase pe Cher pe drumuri in pragul batranetii. Mai o Kristen Bell, si mai antisexy decat Christina Aguilera, ceea ce se califica drept un record negativ rasunator. Elementele din reteta hartanita: faptul ca toata lumea e esential dreapta si buna la suflet, sexul discret, tip un pupic si un pectoral, ca in filmele lui Walt Disney, precum si montajul alert dar cat se poate de monoritmic nu adauga filmului nimic memorabil, cum nu prea fac retetele in general.
La nivel muzical, desi inceputul promite, mai ales printr-o mare de coveruri, Burlesque trece repede de prima jumatate de ora pentru a intra intr-o zona Kiss TV, in care regizorul Steven Antin ii permite lui Ali Aguilera sa urle kitschhituri pana la exasperare. Cher si You Haven’t Seen the Last of Me, compus de Diane Hit-Non-Stop Warren, mai salveaza cate ceva si aici – probabil Globul de Aur obtinut cu doua zile in urma si un probabil Oscar vor justifica si mai bine introducerea cantecului in film, secventa in care acesta apare fiind o brusca si deloc subtila aducere aminte a regizorului-scenarist – si Cher poate canta! Sa ii dam un cantec duios si un scaun confortabil si sa presteze! Ca un extra, prestatia se pare ca a fost in intregime live.
Per total ( asta insemnand cu Cher inclusa) Burlesque nu este un film prost – dupa ce am vazut Turistul valorile s-au revizuit in crestere ! – insa este lipsit de inspiratie, energie si zvac, avand aproape la fel de mult farmec ca un spectacol de revelion tvr 2011.