Tabu
lifestyle

CADOURILE pe care le va primi EBA la nunta!

‭ioana ginghina si ruxandra

Invitatii Elenei Băsescu discută pe la colţuri, de câteva zile, dacă e bine să se  prezinte la nunta care va avea loc azi, la Palatul Snagov, cu daruri sau cu  bani. “E o situaţie delicată şi nimeni nu ştie cum să procedeze. Aşa că o să ne  descurcăm cum putem”, ne-a spus un invitat la eveniment. Din acest motiv, când  se întâlnesc, invitaţii îşi adresează imediat două întrebări: “Dai bani sau  cadouri?” sau “Ce sumă bagi în plic?”, conform Libertatea.ro.

Pedeliştii din teritoriu dau câte 1.000  de euro

După îndelungi dezbateri, s-a ajuns la concluzia că banii sunt mai  nimeriţi. În ceea ce priveşte suma, s-a decis, într-o primă fază, ca ea să se  ridice la 500 de euro. După ce au mai meditat câteva zile, s-au decis să mărească “darul” la 1.000 de euro.

Mai complicată este situaţia europarlamentarilor, colegi cu EBA, ale căror  lefuri lunare se ridică la 7.000 de euro. Aşa că ei vor fi ceva mai darnici la  nuntă, fiind dispuşi să pună în plic chiar şi 2.000 de euro.

600 de invitaţi la  Palatul  Snagov

Petrecerea de nuntă are loc în această  seară, la Palatul Snagov. Cei 600 de  invitaţi  vor avea parte de numeroase surprize  şi vor fi serviţi cu mâncăruri  sofisticate.  Cu toate acestea, meniul costă doar 75 de euro.  Elena şi Syda şi-au ales singuri vinurile  ce vor fi pe mesele invitaţilor. Ei au fost, în  urmă cu două zile, la o celebră  cramă de vinuri româneşti,  unde cea mai  ieftină sticlă  cu băutură costă  25 de lei.

Prinţul Paul şi Prinţesa Lia au  pregătit cadou un obiect de artă vechi şi valoros

De la nunta anului nu vor lipsi nici Prinţul Paul, Prinţesa Lia şi micul  Prinţ Carol Ferdinand, al cărui naş de botez este chiar preşedintele Traian  Băsescu. Cei trei vor fi prezenţi la ceremonia religioasă de la Biserica Sfântul  Spiridon Nou, dar şi la petrecerea de la Snagov. Atât prinţesa, cât şi micul  prinţ vor purta creaţii ale designerului Cătălin Botezatu, accesorizate cu  paiete şi cristale Swarovski. Prinţul Paul al României a acceptat să ne  dezvăluie şi cadoul pe care l-au pregătit pentru miri: o foarte veche vază sculptată în bronz, un obiect de artă franţuzesc, foarte frumos şi valoros.

Cadou inedit: un pui de ciobănesc

Colegul Elenei Băsescu la Bruxelles, europarlamentarul Petru Luhan (foto),  le-a pregătit, printre altele, celor doi însurăţei şi un cadou inedit: un pui de  câine ciobănesc de Bucovina.

Alte daruri: icoane şi obiecte pentru  casă

Printre cei care au acceptat să ne dezvăluie ce cadouri  vor oferi la nunta Elenei Băsescu cu Syda, s-a aflat şi deputatul PDL Alin  Popoviciu (foto dreapta). El s-a decis: le va da mirilor o icoană cu Sfinţii  Împăraţi Constantin şi Elena, adusă de pe Muntele Athos.

Sulfina Barbu (foto stânga) a declarat că se gândeşte să le facă un  cadou mirilor, “ceva folositor pentru casa tinerilor căsătoriţi”. Alţi colegi  de-ai Elenei din Parlamentul European, Rareş Niculescu, Oana Antonescu şi  Sebastian Bodu, s-au hotărât să ofere bani, aşa cum e tradiţia la nunţile  româneşti

Mai mult: Dăm bani sau cadou la nuntă? – Reportaj | Libertatea.ro

ARTICOLE SIMILARE

Kate Moss, scoasă din minți de porumbei

realitatea

Britney Spears, altă divă cu pretenții

realitatea

Unde râdem weekendul ăsta?

realitatea

De ce s-a grabit KATE sa ramana iar gravida!

realitatea

Uite cum arată mama Mădălinei Ghenea!

Disney Live! prezinta Mickey’s Magic Show in premiera la Bucuresti

Scrie un comentariu