In media exista o conceptie destul de putin adevarata care spune ca barbatii, pe langa sotii sau prietene, isi iubesc la fel de mult si masinile. Dincolo de faptul ca o astfel de afirmatie reprezinta un subiect foarte bun pentru bancuri, ea nu este chiar atat de adevarata precum se poate presupune. Chiar daca o masina este ceva in care se investeste mult (atat ca bani, cat si ca timp), nu veti vedea prea multi barbati care sa prefere sa petreaca timp cu masina mai mult decat cu sotia.
Pe de alta parte, o partenera ar trebui sa inteleaga ca barbatii au si pasiuni, iar masinile sunt, de cele mai multe ori, unele dintre ele. Este cam la fel cum se intampla la femei cu hainele sau pantofii, doar ca totul este indreptat intr-o alta directie. Asadar, pentru relatie, poate ca nu ar strica sa fii si tu un pic atenta la pasiunea sotului sau prietenului si sa ii faci un cadou potrivit pentru aceasta, mai ales cum vine Craciunul.
Jantele atractive, accesorii pe care niciun pasionat nu le poate refuza
Jantele sunt niste elemente care ofera personalitate unei masini. Cele banale nu pot decat sa ofere imaginea unui vehicul banal, dar pe piata exista foarte multe alegeri deosebite, greu de uitat atunci cand le vezi. Acestea pot sa fie si foarte rezistente, asa cum sunt cele mai bune jante din aliaj, dar si cromate, cu modele unice sau colorate pentru ca automobilul sotului sau al prietenului sa se deosebeasca de toate celelalte. Barbatilor le place sa iasa in evidenta, sa aiba mereu cea mai frumoasa masina, asa cum isi doresc sa aiba cea mai frumoasa partenera, iar jantele potrivite pot fi de mare efect din acest punct de vedere.
Anvelopele, pentru performante mai bune, dar si pentru a atrage privirile
Chiar daca anvelopele potrivite pot sa puncteze si la capitolul aspect vizual, acestea merita sa fie cumparate pentru utilitatea lor. Un set mai bun de anvelope ofera o aderenta mai buna la sosea, adica sansa unui control mai exact, indiferent de vremea de afara. Pe timp de ploaie sunt foarte bune anvelopele all seasons, insa momentul in care acestea chiar au nevoie sa fie schimbate este inceperea iernii.
Si cum la noi iarna tine jumatate de an si anvelopele de iarna sunt in egala masura o necesitate, dar si o obligatie legala, un set de anvelope de iarna reprezinta achizitia perfecta, pentru toata familia. Si daca vrei sa faci si ceva economii, poti profita de ofertele si de reducerile la anvelope pe AnvelopeJanteAliaj.ro.
De asemenea, tot pentru iarna poti sa apelezi si la niste lanturi antiderapante, la fel de necesare in iernile grele de la noi precum anvelopele specifice anotimpului. Spre deosebire de alte alegeri mai mult estetice, anvelopele de iarna si lanturile reprezinta niste accesorii indispensabile si orice proprietar de automobil s-ar bucura sa le primeasca in dar cu ocazia Craciunului.
Profita de tehnologie
Posesorii de masini nu mai trebuie acum sa foloseasca o harta pentru a se ghida, pentru ca avansul tehnologic a facut posibila aparitia GPS-ului. Daca partenerul tau este pasionat de autovehicule, exista cele mai mari sanse sa aiba deja unul, dar asta nu inseamna ca nu il poti suprinde cu un aparat mai bun sau mai mare, care sa ii ofere o perspectiva noua asupra locurilor pe care le vizitati.
Un alt cadou interesant poate sa vina sub forma unei camere auto. Acum este la moda sa se filmeze tot, iar un astfel de dispozitiv este de ajutor cand vrei sa suprinzi niste lucruri deosebite in timp ce te afli in trafic. In plus, cu ajutorul sau, orice sofer poate sa documenteze evenimente destul de amuzante, pe care mai apoi sa le imparta cu prietenii.
Cadourile perfecte pentru un barbat sportiv
Chiar daca este greu de imaginat cum un automobil obisnuit poate sa fie folosit pentru sport, cu siguranta el poate sa fie extrem de util pentru a transporta celelalte echipamente necesare. De multe ori, insa, acestea sunt suficient de mari pentru a incapea cu greu in orice masina normala. Asadar, este nevoie de cateva accesorii in plus, pentru ca fiecare sa se bucure de sporturile preferate oriunde isi doreste.
Pentru pasionatii de ciclism pot sa fie cumparati suporti pentru biciclete, adica dispozitive speciale, care ajuta la prinderea vehiculului de bara din spate a masinii. Este un mod foarte usor de a transporta bicicletele si nu sunt nici pe departe chiar atat de scumpe.
In schimb, pentru cei care iubesc sporturile de iarna si mai ales skiatul sau snowboarding-ul, exista posibilitatea de a cumpara un suport ski Thule. Acestea arata precum un portbagaj obisnuit, care se monteaza pe acoperisul masinii, insa sunt special compartimentate pentru a transporta skiuri sau alte accesorii destinate sporturilor de iarna.
Alte idei, la fel de utile
Poate ca barbatul caruia te hotarasti sa ii faci un cadou are nevoie sa transporte multe lucruri si spatiul din portbagaj nu este intotdeauna suficient. In acest caz, poti sa alegi un portbagaj auto superior, in care pot sa fie transportate tot felul de obiecte, de la haine la dispozitive electrice si electronice. In plus, pentru siguranta, se gasesc si tot felul de elemente suplimentare de prindere, special create pentru aceste cutii speciale.
Un cadou facut din inima este tot ce conteaza
Nimeni nu spune ca ar trebui sa exagerezi si sa cumperi lucruri mult mai scumpe decat ceea ce iti permiti. Dar este benefic pentru relatia voastra sa intelegi ca pasiunea pentru masini nu va trece prea curand. Asa ca, de ce sa nu profiti si sa arati ca iti pasa de hobby-urile lui? Si cum poti face asta mai usor decat alegand un cadou care sa se potriveasca din acest punct de vedere.
In ziua de astazi gasesti toate accesoriile si obiectele necesare, la preturi foarte accesibile, asa ca nici nu ai nevoie de un buget extrem de mare. Si mai important decat atat este sa faci cadoul din inima si, asa, vor exista cele mai mari sanse sa va bucurati amandoi de el pentru un timp indelungat.
1 comentariu