Marco, salvatorul patruped al lui Mario, băiatul de opt ani care suferă de autism şi care a dispărut sâmbătă de acasă, a dat de urma copilului, în pădure. Câinele a pornit din curtea locuinţei, unde copilaşul a fost văzut ultima oară şi i-a condus pe oameni în pădure. După două ore de cotrobăit prin desişuri, Marco şi-a direcţionat instructorul într-o râpă, pe malul unui pârâu, unde copilul se zgribulise, speriat. Băiatul nu avea leziuni, dar era deshidratat, aşa că a fost transportat la spital.