Tabu
PEOPLESlider

CÂND ÎNCEPE SEZONUL 4 AL SERIALULUI „LIA – SOȚIA SOȚULUI MEU”

Serialul „Lia – Soția soțului meu” revine toamna aceasta la Antena 1 cu ultimul capitol al seriei. Cel de-al patrulea sezon al proiectului semnat de Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production va aduce începând din 12 septembrie, în fiecare joi şi vineri, de la 20.30, noi intrigi şi poveşti dramatice.

După un sfârşit de sezon trei surprinzător, cu o răsturnare de situaţie demnă de un final glorios, povestea va lua o turnură total neaşteptată pentru protagoniştii seriei: „M-au încercat multe sentimente atunci când am terminat filmările ultimului sezon din Lia. Pe de-o parte am fost tristă, că îmi iau la revedere de la unul dintre cele mai frumoase capitole ale vieții mele, dar în același timp mă simțeam fericită și mândră de ceea ce am realizat. Am pus foarte mult suflet în acest serial, de la început și până acum. Iar după ce aţi urmărit finalul celui de-al treilea sezon, suntem siguri că aşteptaţi la fel de nerăbdători ca şi noi sezonul patru. Urmăriţi-ne, deoarece am pus mult, mult suflet, multă iubire şi multă emoţie în acest sezon care o să vă poarte prin toate stările! Vă invităm să ne fiţi alături în fiecare joi şi vineri, la Antena 1!”, a declarat Ana Bodea, interpreta Liei în serialul cu acelaşi nume.

La rândul lui, Ştefan Floroaica, acela care îl aduce în faţa telespectatorilor pe Petru Vornicu, dezvăluie: „Încă puțin și începe cel de-al patrulea și ultimul sezon din Lia – Soţia soţului meu. Sincer, nici nu știu când au trecut acești doi ani, parcă ieri luam castingul si abia așteptam să înceapă filmările. Faptul că au trecut așa repede înseamnă că am format o echipă bună și că ne-am simțit bine.

Și personajele noastre au trecut prin multe în acest timp și or să mai treacă și în acest ultim sezon care este de neratat. Mulțumim celor care ne-au urmărit povestea până acum! Ne revedem în fiecare joi şi vineri, de la 20.30, pe Antena 1!”, în vreme ce Ioana Blaj, interpreta lui Alice, completează: „Ultimul sezon din Lia o să vă surprindă. Este cel mai intens și mai controversat sezon, este ultimul şi vă dati seama că ceea ce urmează e mai mult decât a fost până acum. Pot să vă spun că Alice e forţă și nu cedează deloc. Ceea ce face şi urmările acţiunilor ei vă vor ţine cu sufletul la gură. Ne revedem pe micile ecrane!”.

În ultimele episoade ale proiectului semnat Ruxandra Ion, un nou accident de maşină a zguduit din temelii familia Vornicu, iar vestea de la medici legată de starea lui Petru (Ştefan Floroaica) a căzut ca un trăsnet: „Pacientul are hemoragie cerebrală. Şi dacă îşi revine, e posibil să nu mai fie aceeaşi persoană!”. Veştile proaste au continuat de-a lungul întregii seri: „Soţul dumneavoastră nu are activitate cerebrală. E ţinut în viaţă de aparate. Recomand familiei să îşi ia la revedere şi să îl deconecteze!”, au fost cuvintele pe care Lia (Ana Bodea) pur şi simplu nu a vrut să le accepte.

În tot acest timp, Alice (Ioana Blaj) a luat o decizie care va schimba complet intriga serialului. „E o moarte suspectă! Am venit să iau probe!”, le-a spus Nadia (Oana Moşneagu) lui Alice şi Otiliei, referitor la moartea lui Gianni Rocca. Pentru Lia însă, veştile şocante au continuat, aflând că este însărcinată: „Petru, am nevoie de tine! O să avem un copil! Vreau să te cunoască. Vreau să ştie ce om bun eşti! Te rog, întoarce-te la noi!”. Rugăminţile aprige ale Liei au fost ascultate, însă lucrurile au luat o turnură complet şocantă pentru ea: „Cine eşti?” au fost cuvintele lui Petru atunci când s-a trezit din coma indusă.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Interviu Exclusiv! Randi a pierdut o vacanță exotică în Thailanda din cauza CoVid19

Tabu Tabu

Workshop de fotografie cu Sorin Onisor

realitatea

Ce a postat Smiley pe social media după ce s-a aflat că Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu revin la Masterchef

Andreea Damian

Așa se ferește un topmodel de coronavirus!

Andreea Damian

A apărut și cel de-al doilea trailer pentru filmul Detectivul Pikachu, fanii sunt nerăbdători

realitatea

Motivul pentru care Dan Negru nu mai vrea să prezinte Revelionul

Andreea Damian

Scrie un comentariu