Vine vara, iar vremea de afara e tocmai buna pentru o vacanta prelungita. Unde sa calatoriti? Ce spuneti de un oras ceva mai indepartat de capitala si de Marea Neagra? Despre ce oras este vorba si de ce ar trebui sa il vizitati? Vom descoperi impreuna in randurile ce urmeaza!
Timisoara! Timisoara reprezinta orasul ideal daca doriti sa vizitati locuri incantatoare, sa fiti inconjurati de parfumuri florale dulci sau daca partenerilor vostri le place berea! Orasul a fost desemnat Capitala Europeana a Culturii pentru anul 2021, iar in curand veti intelege ca merita acest titlu pe deplin!
Ce puteti face in Timisoara
Daca vantul primaverii v-a dus departe, departe si ati ajuns tocmai la Timisoara, trebuie neaparat sa ajungeti in Centrul Timisoarei. Aici puteti admira si merge la spectacolele de la Palatul Culturii si in Parcul Central, parc ce a fost construit pe ruinele unui cimitir militar si in care va puteti delecta privind cateva fantani arteziene. Lupoaica cu puii reprezinta un alt punct de interes pentru turistii care vor sa faca un salt in trecut, pe vremea lui Romulus si Remus. Statuia este o replica a Lupei Capitolina, iar alte doua exemplare similare pot fi gasite doar in Bucuresti si in Cluj.
Un alt obiectiv interesant din Centru pe care ar fi bine sa nu il uitati este Catedrala Mitropolitana din Timisoara. Nu sunteti niste crestini convinsi? Nici nu conteaza! Catedrala este spectaculoasa din punct de vedere arhitectural si nu numai, cladirea ascunde o poveste care va va lasa inmarmuriti! In timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial au fost aruncate sase bombe de catre aviatia germana pentru a distruge catedrala. Minune sau nu, din cele sase doar una a explodat, iar aceasta a provocat doar pagube minore. Mana lui Dumnezeu sau pura intamplare? Greu de zis!
Sa ne indepartam putin de Centru si sa pornim usor, usor catre Piata Unirii – centrul vechi al Timisoarei…
Inainte de a ajunge in centrul vechi, puteti face o scurta oprire in Piata Rosie, denumita astfel datorita pavajului sau. Va veti simti ca in Moscova, cu siguranta! Aici, regasiti Statuia Fecioarei Maria si a Sfantului Nepomuk pe care ar fi bine sa le vizitati daca doriti sa va regasiti, macar pentru cateva clipe, linistea interioara.
Ajunsi in Piata Unirii, mai puteti admira Domul romano-catolic si Monumentul Sfintei Treimi.
Parcul Rozelor trebuie sa fie si el prezent in intinerariul tau! Parcul i-a adus Timisoarei denumirea de „oras al trandafirilor”, iar in semn de respect timisorenii sarbatoresc „Ziua Trandafirului” anual, in luna mai. Ce spuneti de o plimbare romantica alaturi de partenerul dumneavoastra intr-un decor de vis, inconjurati de parfumul trandafirilor?
Daca nu sunteti romantice, poate ii faceti o surpriza partenerului vostru si il duceti intr-un loc care, fara dubii, va fi pe placul sau! Este vorba de Fabrica de Bere, prima fabrica de acest gen din Romania. Infiintata in anul 1718, fabrica a fost construita pentru a aproviziona armata austriaca cu alcool, iar in prezent, poate fi vizitata de catre turistii dornici sa observe vechile utilaje, dar si poze de acum cativa zeci de ani. Barbatii sigur vor sari din proprii pantofi cand vor auzi de o asemenea locatie!
Premierele Timisoarei
Sa lasam in spate obiectivele turistice si sa vorbim putin despre premierele care au avut loc in Timisoara de-a lungul vremii. Lista premierelor este luuuunga cat o zi de vara, insa va trebui sa ne limitam la cele mai interesante! Timisoara este primul oras al monarhiei cu strazile iluminate cu lampi, a avut primul tramvai tras de cai de pe teritoriul actual al Romaniei si prima retea de telefonie. Sa nu uitam, de asemenea, ca tot in acest oras a fost infiintata prima linie de troleibuz din Romania!
Daca inca nu v-ati convins ca Timisoara este un oras al premierelor, va mai spun ca in 2005 acolo a fost deschisa prima facultate de jazz din Romania, “Richard Oschanitzky”, in cadrul Universitatii Tibiscus. Cat de cool este asta?!
Asadar, pe langa Fabrica de Bere de care barbatii se vor indragosti din prima clipa, in Timisoara va puteti umple timpul si nu veti mai dori sa plecati de acolo! Fie ca mergeti in Piata Rosie, la un spectacol de la Palatul Culturii ori va plimbati lenese prin Parcul Central, nu aveti cum sa va plictisiti intr-un oras atat de mare si de puternic culturalizat!
Vezi si:
https://www.tabu.ro/top-10-cele-mai-spectaculoase-hoteluri-din-lume/
https://www.tabu.ro/vezi-care-sunt-destinatiile-exotice-de-top-pentru-vara-anului-2017/
https://www.tabu.ro/cand-spun-grandoare-si-distractie-ma-gandesc-la-cluj/