Tabu
LIFESTYLEWhat's hot

Cântăreață CELEBRĂ, ACUZATĂ că ar cânta pe o OMLETĂ

Acuzată că se dă mare vedetă deși susține spectacole pe suma de 200 lei, dar și că ar face un playback dezastruos, cântăreața de muzică populară Bianca Rus reacționează și susține că toate acestea sunt niște răutăți.

După scandalul în care a fost implicată, anul trecut, când îl acuza pe bucătarul Gheorg că s-ar fi dat la ea, iată că Bianca Rus și-a revenit repede. A mai dat câteva kilograme jos, se bucură de relația pe care o are cu partenerul său, iar, pe plan profesional, nici că se putea mai bine. Va scoate pe piață un album cu muzică țigănească, iar în baza unui contract cu un hotel de pe litoral, a cântat toată vara la mare.

bianca 1 bianca 2
De altfel, de aici i s-au tras și cele mai noi bârfe apărute. “La început, ea se lăuda că ia mulți bani pe noapte, însă, am aflat că nu era deloc așa, cânta doar pe 200 de lei, plus cazare! Bașca, pe la mijlocul lui iulie, a și fost înlocuită cu altcineva!”, a declarat pentru wowbiz.ro o cunoștință a Biancăi. La rândul ei, Bianca spune că toate aceste lucruri sunt minciuni și că s-a săturat de aceste răutăți: “Este adevărat, am cântat la acel hotel unde am fost extrem de bine primită. Eu țin legătura cu patronii de acolo. Cum să fiu dată afară, când eu am primit cadouri la plecare, drept mulțumire pentru colaboarea bună pe care am avut-o?! Eu am fost cadorisită și nu dată afară! Am cântat chiar și în ultima zi când am plecat. Cât despre playback, pe pagina mea de youtube sunt toate filmările din fiecare zi de la mare. Sunt și live și playback. Eu cânt după cum mi se cere și mi se permite. Dacă omul vrea playback sau nu-mi permite sonorizarea, eu mă conformez. Cum s-a cerut, așa am cântat. Și cred că cea mai bună dovadă că nu au fost astfel de probleme, voi colabora și în iarnă cu cei de acolo. Îmi sunt prieteni, iar pentru prieteni eu cânt gratis! Cât despre afirmația că aș cânta pe o omletă, aș vrea să le spun acelor jurnaliști că eu nu mai mănânc de foarte mult timp ouă prăjite în ulei”, a declarat Bianca Rus în exclusivitate pentru ziarulring.ro.

ARTICOLE SIMILARE

Aceste clişee… ne… dor (10): Nu ne ucideţi cu suspansul

Ele sunt cele mai sexy jucătoare de tenis

Mihai Bendeac, lovitura dura: Contul de Facebook i-a fost inchis!

Abilitățile ciorilor din Noua Caledonie de a folosi un automat cu mâncare “redefinește inteligența”

realitatea

Reclamele TV predispun copiii la obezitate

realitatea

În anul 2019, fetița lui Laurette a fost agresată la școală căci la noi se practică și bullying pe criterii rasiale

Dora Constantinovici

Scrie un comentariu