Tabu
CULTURESlider

Cântecele pop devin tot mai triste de la an la an, spun studiile

Un nou studiu a constatat că melodiile noastre preferate devin tot mai triste cu trecerea anilor și transmit mai multă furie. Cercetătorii de la Universitatea Tehnologică Lawrence din Michigan au analizat versurile celor mai populare piese din ultimii 60 de ani – adică peste 6.000 de melodii din topul Billboard Hot 100 (topul oficial, de referință, al industriei muzicale din SUA). O dată cu trecerea anilor, textierii folosesc tot mai multe expresii despre furie și tristețe decât despre bucurie, cred experții. Nu știm dacă asta are legătură cu vremea de afară sau anotimpul în care ne aflăm, dar în prezent din ce în ce mai multe persoane ascultă piese care transmit emoții negative – tristețe, furie, anxietate, frică, gelozie.

Artiști precum Buddy Holly, care au avut multe hituri incluse în topul Billboard în anii ’50 și ’60, cântau piese care produc fericire, piese despre fete și dragoste. Dar, pe măsură ce anii trec, melodiile includ tot mai multe versuri care exprimă „furie, dezgust, frică și tristețe”, potrivit cercetătorilor, citați de Daily Mail.

Interesant e faptul că în perioada analizată de experții americani au existat și perioade scurte, considerate de vârf, când artiștii interpretau melodii care aveau puterea să te facă să zâmbeşti şi să îţi transmită o doză consistentă de optimism.

Se pare că anii 1982-1984 a fost perioada care a cuprins cele mai multe cântece ce s-au sustras gândirii negative.

Physical – Olivia Newton John (1981)

What A Feeling – Irene Cara (1983)

Jump – Van Halen (1984)

Dar tendința a fost mereu aceeași, piese cu versuri despre iubiţi părăsiţi şi dragoste neîmpărătşită au fost tot mai des lansate de artiști în mare vogă. Anii 1998 și 1999 au înregistrat o creștere accentuată a sentimentului de frică, de furie, și menționăm doar câteva piese celebre.

The Boy Is Mine – Brandy & Monica (1998)

Candle in the wind – Elton John (piesă lansată în 1973, dar cântată la funeraliile prințesei Diana din 1997)

No Scrubs – TLC (1999)

Anul 2000 aduce din nou bucurie, veselie, optimism, deși era anul a fost considerat „speritoarea sfârșitului de mileniu”, care urma să distrugă întreaga societate.

Breathe – Faith Hill (1999)

Smooth – Santana ft. Rob Thomas (1999)

Topul Billboard Hot 100 din 2016 reia tendința anilor 1998 și 1999, din cauza pieselor pline de melancolie „Hello” (Adele), „Sorry” (Justin Bieber) și „Work” (Rihanna), care domină anul.

Dar schimbarea sentimentelor nu reflectă neapărat ceea ce muzicienii doresc să exprime de fapt. „Această tendință este mai mult legată de ceea ce consumatorii de muzică au vrut să asculte în fiecare an”, a declarat co-autorul studiului, Lior Shamir.

ARTICOLE SIMILARE

Cazurile de rujeolă din Europa s-au triplat anul trecut, spune Organizația Mondială a Sănătății

realitatea

Ce semnificație au calele, florile pe care Monica Bîrlădeanu le-a ales pentru buchetul de mireasă

Andreea Damian

Prima piesă nouă a lui Axl Rose din ultimii 10 ani a apărut într-un episod Looney Tunes

realitatea

Halle Berry | Dieta pe care o ține de 30 de ani a ajutat-o să controleze boala de care suferă

Andreea Damian

Ce este sapiosexualitatea, noul tip de atracție care face furori

Andreea Damian

Poliţistă promovată după ce a alăptat un bebeluș subnutrit pe holurile spitalului

Andreea Damian

Scrie un comentariu