Una dintre tinerele cântărețe de la noi, care face parte și dintr-un proiect de stil și modă, a mărturisit de curând de ce iubește trandafirii. Flori care îi includ pînă și numele de scenă. Este vorba de solista Theo Rose care a scris un mesaj pe rețelele de socializare.
Între două piese scoase care se află în trending și în topuri și două filmări la emisiunea de televiziuen de la postul turcesc unde este concurentă, Theo Rose mai face și ședințe foto. Iar după o astfel de prezentare Theo a scris pe rețelele de socializare următorul mesaj pentru fanii ei virtuali și nu numai.
“Nu știu dacă mi-au plăcut trandafirii atât de mult încât să le port numele o viață. V-am mai spus că nu mi-am ales eu numele de scenă, ci doar mi l-am însușit. Cert e că asocierea asta nu e întâmplătoare. În fiecare moment de cumpăna al vieții mele, măcar un trandafir era acolo, să mă asiste. Am realizat asta acum și cred că îngerii păzitori sunt cu noi, pe Pământ, sub diferite forme. Trebuie doar să vrem să observăm toate semnele astea. De azi iubesc trandafirii”.