Tabu
LIFESTYLE

Care e preţul unui „trai decent” în România

Un român poate trăi decent cu mai puţin de 3.300 de lei pe lună. Cel puţin aşa susţin autorii unui raport guvernamental. Doi adulţi au nevoie de 5.300 de lei, iar o familie cu doi copii cheltuie aproape 8.700 de lei într-o lună.

Studiul a fost făcut în cinci mari oraşe ale României, pe baza preţurilor de luna trecută.

Dacă este vorba despre familia luată ca referinţă, formată din doi părinţi şi doi copii, locuinţa înghite cei mai mulţi bani. Rata sau chiria înseamnă aproape 2.280 de lei, în medie. Mai adăugăm 900 de lei utilităţile şi dotarea locuinţei. Până acum s-au adunat peste 3.000 de lei, mai mult de o treime din bugetul lunar.

O familie compusă din 2 adulți și 2 copii consumă 8.659 de lei

un adult – 3.275 de lei
doi adulţi – 5.322 de lei
doi adulţi şi doi copii – 8.659 de lei

Mâncarea şi băutura sunt pe locul doi ca pondere în cheltuielile unei familii. Adică 1.800 de lei, repartizaţi astfel: 380 de lei pentru carne şi mezeluri, 220 de lei lactate, tot atât legumele, 190 de lei pâinea şi băcănia şi 180 pentru fructe. Băturile alcoolice nu sunt incluse în calcul.

1.800 de lei lunar pentru alimente

carne / mezeluri – 380 de lei
lapte / lactate – 220 de lei
legume – 220 de lei
pâine / băcănie – 190 de lei
fructe – 180 de lei
conserve – 100 de lei
băuturi / cafea -100 de lei
dulciuri – 100 de lei
peşte – 90 de lei
ouă – 40 de lei

ARTICOLE SIMILARE

Cum sa uiti o fosta relatie

realitatea

Iulia Vantur si-a luat adio: “Nu mă mai întorc la Ştirile ProTV!”

Cele mai tari cadouri hi-tech pe care sa le oferi la un majorat

realitatea

„Cu toţii sutem fotogenici“: proiectul care încearcă să dărâme un mit

Melania Trump, singură prin Africa. Care e, de fapt, natura relației cu soțul ei

Andreea Damian

Fiica unei celebre prezentatoare, in pragul sinuciderii din cauza iubitului sau!

Scrie un comentariu