Carmen Grebenișan nu s-a ferit să vorbească despre operațiile estetice pe care le are. Influencerița a recunoscut că și-a pus implant mamar din cauza problemelor din adolescență.
Prima intervenție estetică făcută de Carmen Grbenișan a fost un implant mamar. A luat decizia la 21 de ani, după ce, în liceu, a fost victima bullying-ului.
„Tocmai pentru a opri aceste speculații, am postat de curând un video pe contul meu de TikTok în care am vorbit despre toate. Așa cum spuneam, am operație de implant mamar, pe care am făcut-o undeva la 21 sau 22 de ani. De asemenea, am acid hialuronic în buze și mi-am umplut cearcănele, mi-am pus botox în zona respectivă, că îmi era destul de adâncită. Am botox în frunte și mi-am pus acid hialuronic în zona tâmplelor în momentul în care mi s-a dizolvat grăsimea naturală din tâmple”, a povestit Carmen Grebenișan pentru viva.ro.
Despre silicoane, prietena Alinei Ceușan a vorbit deschis. Își asumă faptul că a luat decizia în urma traumelor din adolescență, considerând că nu este destul de feminină ca restul colegelor sale. În acea perioadă, Carmen era batjocorită și poreclită „scandura” sau „fata șnur”.
„Faptul că în anul 2024 încă vorbim despre bullying este o dezamăgire imensă. Trebuie să învățăm să ne acceptăm, să ne susținem și să ne ridicăm, nu să ne doborâm unii pe alții! Am trecut printr-o pandemie, este un război atât de aproape de noi și tot nu găsim vreme să propagăm iubire în jurul nostru. Cu siguranță, e dificil să înțelegi toate aceste lucruri la 20 de ani, e normal să nu ai maturitatea necesară. E un proces destul de greu de digerat și gestionat, e nevoie de timp. Sfatul meu este simplu – aveți încredere în voi și în alegerile pe care le faceți. Nu vă lăsați influențați de cei din jur sau doborâți de vorbele mai grele”, a mai spus influencerița.
Sursa: Tabu.RO