Noul coronavirus poate rămâne activ săptămâni întregi pe bancnote, sticlă și alte suprafețe comune, potrivit cercetărilor efectuate de un laborator de biosecuritate de top din Australia, care evidențiază riscurile legate de manipularea bancnotelor, a dispozitivelor cu ecran tactil și mânerelor și barelor de prindere.
Oamenii de știință de la Centrul Australian pentru Prevenirea Bolilor au arătat că virusul SARS-CoV-2 este „extrem de puternic”, supraviețuind timp de 28 de zile pe suprafețe netede la temperatura camerei (20 de grade Celsius), cum ar fi ecranele telefoanelor mobile și bancnotele din plastic. Prin comparație, virusul gripal supraviețuiește 17 zile pe aceste suprafețe.
Coronavirusul supraviețuiește mai puțin de o zi pe unele suprafețe dacă temperatura este de 40 de grade, potrivit unui studiu publicat în Virology Journal, citat de Bloomberg. Astfel, aceste cercetări aduc noi dovezi că noul coronavirus supraviețuiește mai mult pe vreme rece, făcându-l mai greu de controlat iarna decât vara.
Studiul a fost finanțat de armata australiană și a constat în impregnarea unui mucus artificial cu coronavirus pe diferite suprafețe, la concentrații similare cu cele din probele prelevate de la pacienții infectați. Experimentul s-a derulat în întuneric, pentru a îndepărta efectul luminii ultraviolente ce poate inactiva virusul. S-a verificat astfel cât rezistă virusul pe diverse suprafețe (inox, bancnote din polimeri, bancnote din hârtie, sticlă, bumbac și plastic), la diferite temperaturi (20 de grade, 30 de grade și 40 de grade).