Grija pentru oameni. Atentie la problemele lor interioare. Sfaturi, recomandari, sugestii sincere. Un umar pe care sa plangi si o vorba care sa iti puna zambetul pe fata. Bucurie pentru bucuriile altora. Urechi si inima (caci uneori auzim mai bine cu inima) sa asculte. Asta ar trebui sa aiba in comun preotii si psihologii. Oare chiar asa este?
Sa o luam totusi prin eliminare…
Ca sa aflam ce au in comun preotii si psihologii, vom incerca mai intai sa vedem ce ii diferentiaza pe unii de ceilalti.
- Se spune ca preotii au un har, ca fac mai mult decat sa practice o meserie, pe cand psihologii presteaza un serviciu contra unei sume de bani, fara sa pretinda vreo legatura cu o instanta divina, superioara.
- De cele mai multe ori, preotii se adreseaza spiritualitatii, deci, sufletului, iar psihologii, mai mult rationalitatii, prin urmare, mintii. Preotii cred ca sufletul guverneaza o fiinta umana, in vreme ce psihologii pun aceasta sarcina pe seama mintii.
- Preotii sunt legatura omului cu Divinitatea; psihologii sunt legatura omului cu el insusi si cu cei din jur.
… Ce ne ramane?
Orice ar fi, cert este ca si preotii, si psihologii „lucreaza” cu invizibilul, cu ceea ce omului obisnuit ii scapa. (Fie ca este vorba de suflet, fie ca este vorba de minte; in fond, nu s-a descoperit inca exact ce este sufletul, deci ar putea fi ceva apropiat de minte, nu?) Atat unii, cat si ceilalti sunt precum niste magicieni ai vindecarii, ai linistii. Daca am exagera putin, am putea spune ca sunt niste „medici” ai interiorului unui om. Ei sunt acele persoane care adreseaza intrebari, nu din curiozitate, ci pentru ca vor sa ajute. Si spre deosebire de cei din jurul nostru – familie, prieteni, rude, cunostinte – preotii si psihologii reusesc, in cele mai multe dintre cazuri, sa ramana obiectivi si sa ofere indrumari potrivite situatiei.
Preotii si psihologii ar putea fi considerati un sprijin pentru oameni, caci ne (re)aduc adesea pe drumul cel bun. De asemenea, i-am putea privi ca pe niste mentori care au rolul de a ne indemna sa ne descoperim cea mai buna versiune a noastra sau macar una mai buna decat actuala. Da, dau dovada de intelepciune si bunavointa si stiu sa pastreze secrete. De fiecare data cand cineva i se destainuie unui preot sau unui psiholog, este ca si cum intre „cel care marturiseste” si „cel caruia ii marturiseste” se naste o comuniune. Ei bine, aceasta intimitate care apare intre ei trebuie sa ramana intre ei. Altfel, oamenii si-ar pierde increderea in preoti si in psihologi, nu?
Cum e mai bine pentru tine?
Daca te intrebi cui ar fi mai bine sa ii vorbesti – unui preot sau unui psiholog – nu putem sa-ti spunem decat ca alegerea iti apartine in totalitate. Fiecare persoana are dreptul (si responsabilitatea, in acelasi timp) de a-si alege confidentul, dupa propriile principii, valori, necesitati, dorinte. Unii oameni se bucura de legatura stransa pe care o au cu duhovnicul lor, de exemplu, insa altii nici nu ar vrea sa auda de asa ceva, preferand sa discute despre problemele lor cu un psiholog.
Exista si posibilitatea ca tu sa faci parte dintr-o alta categorie: poate vrei sa ii povestesti de framantarile tale mamei sau celui mai bun prieten. Esti liber sa o faci, daca asa simti ca este mai bine. Dar intotdeauna trebuie sa fii impacat cu alegerea ta.
Cu siguranta exista un confident potrivit pentru fiecare dintre noi. Trebuie numai sa-l gasim.