Am stat în multe chirii. Unele dintre ele cu prietene, altele cu oameni descoperiţi la faţa locului. Îmi amintesc că aşa am cunoscut o tipă, să-i zicem Vasilica. Vasilica asta era disperată să se mărite. De câte ori n-avea ce face, ţinea lungi litanii că de ce n-are ea pe nimeni şi de ce e viaţa sinistră. Până aici, era opţiunea ei. Partea nasoală era faptul că-i trata pe toţi bărbaţii, pretendenţi sau simpli cetăţeni care treceau şi ei strada, cu atitudinea aia tipică, de “femeie-pusă-pe-măritiş.” Aceia dintre voi care au cunoscut genul ăsta de femeie, cunosc şi genul de atitudine.
Şi mai nasol era faptul că îi preţăluia pe toţi bărbaţii din univers după calităţile de potenţial soţ. Brusc, toţi prietenii mei gay erau decretaţi “pierdere de vreme” – nu de parcă eu aş fi fost genul influenţabil, care să ţină cont de asta -, iar eventualele ieşiri comune erau ceva de genul: “Cine, mă, Ionică? Ăla are datorii şi o prietenă geloasă. Pierdem timpul.” “Stai, frate, că nu ieşim să ne mărităm cu el şi să-i facem patru copii, ieşim să spunem bancuri politic incorecte şi să râdem de proşti.”
Zilele trecute, un blogger postase un foarte bun articol despre romanul meu Dona Juana. Şi, la subsol, un comentator, să-i zicem Lemn, începuse să delireze: “Lorena Lupu asta e o curvă beţivă. Cine ar lua-o de nevastă?” Nu zic că n-avea dreptate, dar… pentru numele lui Dumnezeu, eram la un articol care-mi analiza calităţile de scriitor, nu pe cele conjugale!
Ce au în comun Vasilica, Lemn şi mulţi alţii? Faptul că trec prin viaţă cu un singur ţel, acela de a târî pe cineva acasă de-un picior, de-a-l lega de calorifer şi de a-l freca sistematic şi agonizant la icre cu îndatoririle soţiei / soţului perfect.
De ce este greşit modul ăsta de a aborda lumea, viaţa şi oamenii?
1. Cazul Mugur Isărescu
Poate că Mugur Isărescu e modelul de soţ ideal. E intelectual, rafinat şi e zeul banilor din România. Şi pare gentil aşa, genul de soţ tandru care-ţi face un ceai cald dacă te vede că dai să răceşti. DAR LA CE-ŢI FOLOSEŞTE ASTA DACĂ MUGUR ISĂRESCU NU TE CUNOAŞTE, NU TE VA CUNOAŞTE NICIODATĂ ŞI NICI PRIN MINTE NU-I TRECE SĂ SE ÎNSOARE CU TINE?
2. Dacă-i evaluezi pe oameni prin prisma unor liste de aşteptări, ratezi să-i iubeşti pentru adevăratul lor fel de-a fi.
Poate e greu de acceptat, dar nu toată lumea s-a născut cu scopul de a se mărita / însura cu noi. Sunt oameni cu care e mişto, pur şi simplu, să râzi la o bere. Sunt oameni cu care e mişto, pur şi simplu, să călătoreşti. Sunt oameni cu care e foarte, foarte agreabil să lucrezi la un proiect, pentru că au nişte idei vizionare şi o inteligenţă care te dă pe spate. Şi sunt oameni care vor să le citiţi cărţile şi în rest, să nu facă grija amor cu voi legat de skillurile lor maritale, care nu sunt problema voastră.
3. Ocazional, obţii taman opusul
Pentru aceia dintre voi care trec prin viaţă cu un pat al lui Procust sub braţ: să nu credeţi că ăla cu care staţi faţă în faţă nu simte că e luat la lupă şi confruntat cu aşteptări aberante. Reacţia mea, când simt asta, e să fug mâncând pământul. Sau, dacă am apucat să beau trei beri şi mi s-a declanşat instinctul de frondă, să-ţi demonstrez că sunt cel mai prost noncandidat (de vreme ce n-am candidat!) la postul de jumătatea ta.
4. Şi totuşi, ce caut eu în viaţa ta?
Voi ăştia care staţi şi-i judecaţi pe toţi după potenţiale date conjugale, cum v-aţi simţi să fiţi hodoronc – tronc examinaţi şi interogaţi pentru un job la care n-aţi depus aplicaţie? Cam aşa se simt şi nevinovaţii pe care-i luaţi voi la bani mărunţi fără nici o justificare, alta decât egoismul vostru atroce. Nu e vina nimănui că voi nu v-aţi cunoscut încă jumătatea. Şi, guess what: dacă v-aţi purta mai relaxat, şi i-aţi trata pe oameni ca pe nişte teritorii care merită descoperite, nu ca pe liste de pretenţii, aţi fi mult mai atrăgători şi aţi avea mai multe şanse să se îndrăgostească cineva de voi.
8 comentarii