Tabu
PEOPLESlider

Ce dificultăți întâmpină Adela Popescu cu cei trei copii: „Lucrul asta este practic imposibil de realizat”

Adela Popescu a devenit luna trecută mama celui de-al treilea băieţel şi recunoaşte că nu este uşor. Încearcă să îşi împartă timpul aşa încât să nu simtă niciunul dintre băieţi neglijenţă din partea ei.

Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au bucurat de câteva momente de liniște în momentul în care Andrei și Alexandru, băieții cei mari, au fost trimiși la bunici pentru a avea parte de o vacanță ca pe vremuri. Totuși, vedeta a fost surprinsă în momentul în care unul dintre copiii săi a avut o mare rugăminte.

Recent, a făcut o postare pagina sa de Facebook, unde a povestit că fiul cel mare, Alexandru, a cerut să rămână la bunici, la Şuşani, iar cel mijlociu, Andrei a vrut să se întoarcă acasă, deoarece l-a luat dorul de casă şi de părinţi.

„De ce este doar Andrei in piscina? Pentru ca Alexandru ne-a rugat cu lacrimi amare sa il mai lasat la Susani, iar noi, stransi cu usa de aceasta situatie delicata, am fost nevoiti sa il lasam. Asta mic ne-a cam incurcat socotelile ca l-a lovit dorul de mama si bebe si a trebuit sa il luam acasa. Una peste alta lucrurile s-au asezat grozav. Desi pentru ca petrec foarte mult timp impreuna baietii sunt foarte legati, imi dau seama cat este de important ca fiecare copil sa aiba timpul lui si doar al lui cu parintii. Oricand ne-am stradui sa ne impartim atentia in mod egal cand sunt impreuna, lucrul asta este practic imposibil de realizat. Cand ai mai multi copii dragostea nu se imparte, insa timpul si atentia, da…”, a scris Adela Popescu pe reţelele de socializare.

Adela Popescu le-a mărturisit fanilor săi care este motivul principal pentru care nu își scoate bebelușul afară, în soare. Prezentatoarea TV susține că există posibilitatea ca pielea lui să sufere, chiar și în condițiile în care ar sta la umbră.

„Eu am ieșit în sfârșit afară, pur și simplu nu se poate respira, nu se poate respira afară, iar asta cred că mă doare cel mai tare, că nu pot să îl scot la plimbare (n.r. pe bebeluș). Am reușit de vreo două ori așa, în jur de 19:00, să îl scot, dar a avut disconfort, nu a dormit, și îl țin mai mult în casă, din păcate. Pur și simplu nu se poate respira afară. Plus că mi-e teamă să îl scot, din cauza soarelui, efectiv, mi-e teamă să nu se ardă, pentru că știm că pielea se poate arde și indirect, chiar dacă ții bebelușul la umbră”, spune Adela Popescu pe InstaStory.

ARTICOLE SIMILARE

Amazon plăteşte 25 de milioane de dolari pe documentarul despre Rihanna

Andreea Damian

Vara asta, miresele înlocuiesc pantofii albi cu papuci moi strălucitori

Andreea Damian

De ce s-a întors Laura Cosoi la muncă după 9 zile de la nașterea celui de-al patrulea copil

Andreea Damian

Fiica lui Ion Țiriac, apariţie răvăşitoare la festivitatea de absolvire a facultății, în Miami

Andreea Damian

200.000 DE BUCUREȘTENI AU PETRECUT LA „LAMINOR WINTER WONDERLAND”, ÎN PRIMUL WEEKEND

Tabu Tabu

Andreea Bălan, primele declarații după ce nu mai este în juriul Te cunosc de undeva

Andreea Damian

Scrie un comentariu