Holera este o boală infecţioasă intestinală acută, contagioasă, cauzată de o bacterie: vibrionul holeric (serogrupurile Vibrio cholera O1 varianta Tor şi O139), care se transmite pe cale fecal-orală.
“În România, nu s-au mai înregistrat cazuri de holeră în ultimii 30 de ani. Perioada de incubaţie se încadrează între câteva ore până la 5 zile, de obicei 2-3 zile”, spun specialiştii Institutului Național de Sănătate Publică.
În majoritatea cazurilor infecţia este asimptomatică sau determină diaree uşoară. În formele severe, boala debutează brusc, primele semne clinice fiind: diareea apoasă severă nedureroasă (scaune cu aspect de apă de orez), greaţă, vărsături severe precoce. Purtătorii asimptomatici pot transmite infecţia.
În cazurile netratate, holera poate pune în pericol viaţa oamenilor prin apariţia deshidratării, acidozei, colapsului circulator, hipoglicemiei şi reprezintă o urgenţă medicală necesitând tratament imediat.
“Apa este de obicei contaminată cu fecalele persoanelor infectate şi ea însăşi poate contamina, atât direct, cât şi prin intermediul alimentelor. Contaminarea apei potabile se poate produce la sursă, în timpul transportului, în timpul depozitării sau la domiciliu. Produsele alimentare pot fi, de asemenea, contaminate prin mâinile murdare, în timpul pregătirii sau în timpul mesei. Băuturile preparate cu apa contaminată sau cu gheaţă din comerţul stradal, legumele şi fructele “reîmprospătate” folosind apa netratată au fost incriminate ca vehicule în transmiterea holerei. Este necesară o doză mare de bacterii ingerate pentru a provoca infecţia la un adult sănătos, întrucât bacteria este distrusă de acidul clorhidric din stomac”, mai arată specialiştii INSP.
Recomandările preventive de care fiecare persoană poate ţine cont sunt: consumul de apă din surse sigure, evitarea consumului de gheaţă din surse nesigure, consumul de alimente bine preparate termic, în special fructe de mare, crustacee, spălatul frecvent al mâinilor.
Sursa: Tabu.RO