Tabu
PEOPLESlider

Ce mai face și cum arată acum Raluca de la Angels? Cântăreața are 5 copii și pregătește un nou proiect muzical

„Așa-s băieții, umblă numai după fete – roșcate, blonde, șatene și brunete” – acesta este refrenul care ne-a înnebunit în anii ’90 fetele din trupa “Angels”. Raluca și Monica s-au întâlnit prin intermediul lui Costi Ioniță și au avut un succes răsunător. Apoi s-au lăsat de muzică și au intrat apoi într-un con de umbră.

Monica Ene, fosta componentă a trupei Angels, a intrat în televiziune, unde are propria emisiune, are o fetiță mare și s-a căsătorit a doua oară. Dacă în momentul în care au decis să o ia pe drumuri separate, Raluca s-a îndreptat spre o carieră solo, Monica a decis să se dedice familiei. Între timp lucrurile s-au inversat.

Monica Ene, alături de fiica sa

Raluca Blejușcă are 34 de ani, este căsătorită și este mamă a 5 copii – Serafim (12 ani), Cassian (10 ani), Emilian (6 ani), Maria (7 ani) şi Anastasia (3 ani).

Raluca are 5 copii

După o pauză destul de mare, în care s-a dedicat exclusiv familiei, artista a revenit în showbiz. Raluca postează noile ei piese pe youtube și pe rețelele de socializare, acolo unde ține legătura cu fanii ei.

Cântăreața va face un duet cu Pepe pentru emisiunea lui din data de 3 februarie, care va fi difuzată pe contul artistului de YouTube. Cei doi cântăreți se află la prima lor colaborare. Raluca și Pepe se vor juca imitând nume ca Celine Dion, Paula Seling și Laura Bretan, scrie Click!.

ARTICOLE SIMILARE

Nopti in Grecia – fotografii Cristiana Apostol

realitatea

Ce face Andreea Berecleanu pentru fiul ei ca să-l protejeze de Corona Virus

Tabu Tabu

Miki de la K-pital, 18 ani de iubire fără acte. De ce nu se căsătorește cu iubitul ei

Andreea Damian

Motivul pentru care Răzvan Simion nu s-a căsătorit cu Daliana Răducan în Italia, așa cum își dorea

Andreea Damian

Cât cheltuie românii pentru o vacanță de o săptămână

Andreea Damian

Ce să faci cu protecția solară care ți-a rămas din această vară?

Andreea Damian

Scrie un comentariu