Visul multor iubitori de jazz români va deveni realitate pe 30 iunie, când timbrul inconfundabil al vocii artistei canadiene va învălui Sala Palatului. Dar, dincolo de talentul ei răvăşitor, care a umplut săli de pe cinci continente, artista premiată cu cinci Grammy este un om cu o personalitate pregnantă, ieşită din comun. Nu degeaba a fost numită Unul dintre cei mai incitanţi 25 din toată lumea de către People Magazine.
Generaţia noastră, a celor de 30 de ani, a descoperit-o pe Diana Krall într-un serial de doi bani, siropos şi fără urmă de haz, numit Melrose Place. Ştiu, sună jenant că ne uitam la aşa ceva, dar cum pe atunci Internetul era scump şi rar, şi se cumpăra cu ora la cafeneaua din colţ, nu prea puteai sta să descoperi artişti autentici pe net şi nici seriale de calitate. Luai ce ţi se dădea. Partea bună e că ţi s-a dat şi Diana Krall. Partea proastă e că dacă Diana ar fi ales să fie muzician elitist şi să nu joace în serialul ăla de doi bani,gâştele cu caş la gură, cum eram eu pe atunci, n-ar fi aflat că există decât, poate, mai târziu.
Diana s-a născut într-un orăşel insignifiant pe nume Nanaimo, pe insula Vancouver. Despre ai ei spune că “erau o familie săracă, de mineri; noroc că aveam pian acasă.”
A fost remarcată de Ray Brown, unul dintre cei mai influenţi basişti, legendă vie a jazzului, într-o seară, când acesta se afla în trecere prin orăşel şi a ajuns întâmplător la un concert al fetei de 15 ani. Ray Brown a adus-o în Los Angeles, unde Diana a obţinut o bursă şi a început să studieze jazz.
Încă de la primul album din 1993, a impresionat connaisseurii şi pe reputatul producător de jazz şi R&B Tommy LiPuma, colaborator al Barbrei Streisand, al Anitei Baker, al lui Miles Davis, Joe Benson, Al Jarreau. Cel de-al treilea album al ei,All For You: A Dedication To The Nat King Cole Trio (1996), a devenit un breakthrough spre succesul la mase, adeseori inaccesibil unui muzician din jazz. Au urmat o serie de turnee – şi Diana s-a dovedit un performer live excepţional şi carismatic. De exemplu, Live in Paris (2003) a obţinut premiul Grammy pentru Best Jazz Vocal Album.
Tot în 2003, Krall s-a măritat cu Elvis Costello, pe care toate fetele din lista voastră de prieteni îl adoră pentru chart breaker-ul She. De atunci, Costello e textierul ei. Are cu el doi copii.
În 2008, Piaţa cea Mare din Nanaimo a fost redenumită Piaţa Diana Krall. Aşteptăm cu nerăbdare ca Vasluiul să ia exemplu şi să redenumească corso-ul central Bulevardul Corneliu Porumboiu.
Dar pe toate astea le ştiaţi. Ce nu ştiaţi, totuşi, despre Diana Krall. Nu ştiaţi că în copilărie, visa să devină astronaut. Mai mult: şi-a construit o rachetă proprie. Din păcate, n-a funcţionat. Când l-a cunoscut personal pe Neil Armstrong, devenit între timp fan al ei, au râs împreună de aspectul ăsta. Şi, pentru că n-a izbutit în acest prim domeniu, a pus problema din altă perspectivă: a devenit o stea.