Tabu
PEOPLESlider

Ce religie are, de fapt, Anca Serea, mamă a șase copii

Anca Serea are o familie numeroasă! Ea și soțul ei Adi Sînă sunt doi părinți extrem de responsabili și grijulii cu cei șase copii. Ei mărturisesc că fiecare clipă în casa lor este un amalgan de dragoste.

Toți copiii Ancăi Serea au nume biblice: David, Sarah, Noah, Ava, Moise și Leah. Bruneta a ales aceste nume în semn de recunoștință pentru tot ce i-a oferit Dumnezeu până acum. Din acest motiv, au apărut speculații în spațiul public în ceea ce privește religia sa. De exemplu, unii dintre oameni au suspectat-o că, de fapt, ar fi sectantă. Astfel, ea a făcut pe blogul său declarații clare privind confesiunea pe care o are.

„Am primit nu o dată întrebarea dacă sunt sectantă pentru că am ales să fiu mamă nu a unui singur copil, ci a șase. Sunt o persoană normală, că și voi, căreia pur și simplu îi plac copiii și adoră să fie mamă. Dar religia nu este un subiect de discuție. Mi s-a întâmplat în decursul carierei mele să primesc o mulțime de întrebări pe această temă, uneori formulate sub formă de reproșuri sau acuzații. Deși, am ajuns să nu mă mai las afectată de ele, nu neg faptul că mă deranjează că atât de mulți oameni se gândesc la aceste lucruri și sunt atât de interesați de religia mea”, a scris prezentatoarea pe blogul său.

De asemenea, conform dezvăluirilor sale, vedeta este creștin-ortodoxă și, recent, cu prilejul unui Q & A pe IG Story, ea a subliniat că „După ce am devenit mamă sunt mai motivată, mai bună și cu multă iubire în jur!”.

„Am răspuns deja că sunt de religie ortodoxă și, mai mult decât atât, sunt un om creștin, cu frică de Dumnezeu. Întotdeauna am crezut în puterea binelui și în faptul că ce semeni aia culegi, așa că aplic în fiecare zi din viață. De fiecare sărbătoare importantă, dar și duminica sau pur și simplu când simt nevoia să îmi eliberez sufletul merg la biserică și am norocul de a fi aproape de Mănăstirea Cernica. Însă nu consider că acest lucru trebuie discutat sau dezbătut și nici nu mă consider datoare să mă explic”, a mai precizat soția lui Adi Sînă.

Înainte de a se căsători cu Adi Sînă, vedeta de televiziune a mai fost logodită în trecut cu Filip Poplingher, cu care are doi copii, David și Sarah. Fostul partener de viață a decedat în anul 2010, iar cei doi nu au fost niciodată căsătoriți legal.

ARTICOLE SIMILARE

Bursucu și-a luat plajă în Mamaia

Tabu Tabu

Culinar Tabu: Desertul Banana Bread in 10 pasi

realitatea

Gabriela Cristea nu are de gând să-și lase averea pe mâinile fetițelor sale: „Să-și muncească proprii bani”

Andreea Damian

SCANDAL pe nuditate: Madonna vs Kim Kardashian! FOTO incendiare!

realitatea

Kim Kardashian studiază cosmetică mortuară. A făcut practica la morgă. FOTO

Andreea Damian

Andre Rieu pe scena din Piata Constitutiei!

realitatea

Scrie un comentariu