Tabu
BEAUTYLIFESTYLESlider

Ce riscuri îşi asumă utilizatorii aplicaţiei care „îmbătrâneşte” feţele

Aplicația FaceApp a devenit virală pe rețelele de socializare pentru că schimbă feţele oamenilor în moduri amuzante. Utilizatorii o folosesc datorită filtrului care le îmbătrânește chipul. FaceApp a devenit virală şi în România şi se află pe primul loc în peste alte 20 de ţări în topul celor mai descărcate aplicaţii pentru iPhone și Android. Peste 700.000 de utilizatori o descarcă în fiecare zi.

Compania care a dezvoltat aplicaţia, o companie din Rusia, spune că aplicaţia (devenită populară în 2017) foloseşte inteligenţă artificială pentru a modifica chipurile oamenilor cu o varietate de filtre. Fotografiile sunt încărcate pe un server pentru procesare înainte de a fi trimise înapoi utilizatorului. De aceea, experţii în păstrarea confidenţialităţii în mediul online sunt sceptici deoarece compania prelucrează mai multă informaţie decât are nevoie, o poate distribui aproape oricui şi o poate reţine pe o perioadă nedeterminată.

Fondatorul FaceApp, Yaroslav Goncharov a spus recent că aplicaţia se folosește de „reţele neurale pentru a face modificări pe feţele dintr-o fotografie în timp ce le păstrează foto-realismul”. Dar ca orice aplicaţie dinaintea ei care folosea acelaşi mecanism, FaceApp se confruntă cu probleme legate de confidenţialitatea utilizatorilor şi de rasism.

Condițiile de descărcare și instalare a aplicației FaceApp oferă companiei dreptul de utilizare a fotografiilor și a altor informații încărcate de utilizatori în scopuri comerciale, inclusiv numele, asemănările și vocile acestora. Termenii și condițiile spun, de asemenea, că FaceApp poate continua să stocheze datele utilizatorului chiar și după ce a șters aplicația din telefon. Compania a declarat că datele ar putea fi păstrate pentru a se conforma „anumitor obligații legale”, dar nu există nicio limitare a duratei de păstrare a datelor.

Au mai apărut, de asemenea, acuzații de rasism în ce priveşte aplicaţia – filtrul care face o faţă mai „atrăgătoare” schimbă culoarea fețelor utilizatorilor pentru a o aduce mai aproape de un ton deschis. Într-un comunicat, Goncharov, fondatorul companiei ruse, și-a cerut scuze și a declarat că greșeala va fi reparată cât mai repede și că totul a fost cauzat de modulul de inteligență artificială al aplicației care a fost testat cel mai mult pe fețele oamenilor albi.

 

ARTICOLE SIMILARE

Supermarketurile din Thailanda și Vietnam au înlocuit ambalajul de plastic cu frunze de banane

Andreea Damian

Cum să arăți fresh după o petrecere de pomină

realitatea

O nouă formulă de slăbit Aloe Slim Day & Night de la Zuccari

realitatea

5 tendințe în materie de decorațiuni de Crăciun pentru anul 2021

Tabu Tabu

Celine Dion le cere liderilor mondiali să sprijine Ucraina. Cum a fost surprinsă artista după luni de absență

Andreea Damian

Desert de vara – Budinca din cirese

realitatea

2 comentarii

Scrie un comentariu