Daca 2017 a debutat cu haine si accesorii inspirate din anii ‘90, cu jachete usoare din nylon, tenisi cu talpa inalta si blugi rupti sau evazati, anul acesta a adus si el schimbari importante in materie de outfit. Multe din articolele pe care trebuia sa le ai ca sa fii la moda anul trecut au disparut deja din dulapurile celor care stabilesc Must-Have-ul momentului, asa ca, daca vrei sa afli mai multe despre tendintele lui 2018, despre culori si modele care au fost candva vedete, dar care nu se mai poarta, afla de mai jos ce a iesit din trenduri.
Bijuteriile masive
E anul in care trebuie sa le inchizi bine intr-o cutie de bijuterii pe cele masive, care au fost la moda pana acum. Daca pana in 2017 vedeai in toate vitrinele cercei care nu puteau trece neobservati, bratari groase si grele sau coliere supradimensionate, anul acesta directia modei in materie de accesorii se schimba la 180 de grade. Locul lor va fi preluat de articolele delicate, simple, usor de purtat si fara prea multe detalii. Asadar, daca iti place sa tii pasul cu trendurile, alege un look clasic, care se potriveste oricui, si asorteaza bijuteriile cu acest stil delicat.
Jacheta ocru
De fapt, nu doar jacheta, ci mai toate articolele vestimentare care amintesc de nuanta mustarului. Daca ai garderoba plina de haine in aceasta culoare, scapa repede de ele, pentru ca au trecut la categoria ASA NU. Anul acesta se poarta orice culoare care te face sa asociezi vestimentatia cu un sentiment de putere, forta si sofisticare, cum ar fi turcoazul, rozul intens sau purpuriul, combinate echilibrat cu negru sau auriu.
Ochelarii de vedere
Sa fim seriosi, cui i-ar placea sa petreaca primele secunde dupa ce intra intr-o incapere de la frig la cald asteptand sa se dezabureasca ochelarii? Sau cine ar vrea sa nu poata inota sau alerga, de frica sa nu aiba parte de un accident si sa se raneasca in zona ochilor, tot din pricina ochelarilor? Sa nu mai vorbim de faptul ca nu oricui ii vin bine ramele, pentru ca nu se pot asorta la toate fizionomiile. Poate ca a venit momentul sa faci comanda de lentile de contact, ca sa scapi de toate aceste griji si sa iti poti corecta vederea fara a face compromisuri.
Pantofii incomozi
Chiar daca in fotografii se vad bine, in combinatie cu o fusta deasupra genunchilor sau o pereche de pantaloni la dunga, pantofii cu tocuri mari nu se mai poarta in 2018. Motivul nu este neaparat cel al trendurilor, ci mai degraba orientarea femeilor catre sanatate. Si cum un pantof incomod aduce cu sine deviatii ale oaselor picioarelor sau probleme grave de coloana, directia in acest sens este catre incaltamintea mai mult comoda, decat aratoasa. Asa ca lasa platformele inalte deoparte si fa loc in pantofar incaltamintei clasice, dar mult mai potrivita pentru tine.
Mesajele banale imprimate pe haine
Textele plictisitoare, care au fost candva considerate a fi cel putin nostime, nu mai smulg nimanui nici macar un zambet in 2018. Anul acesta, esti liber sa iei rolul unui pictor al carui sevalet e chiar fata tricourilor pe care le poarta. Lasa-ti imaginatia libera, dar cauta un substrat al replicilor pe care alegi sa le afisezi in public, cu alte cuvinte imprima-le doar pe cele care transmit ceva. Asa ca daca ai pe undeva un tricou pe care scrie Cocaine & Caviar, e momentul sa il ascunzi pe raftul cu maieuri cu piercing-uri si tricouri cu Backstreet Boys.