O nominalizare la Oscar înseamnă enorm pentru oricine lucrează în lumea filmului, de la costumieri până la cei care investesc sume uriaşe în producţiile cinematografice. Oscarul e atât de mare, încât şi cei care au deja statuete acasă sunt extaziaţi când află că sunt nominalizaţi.
Meryl Streep, nominalizată – cea mai bună actriţă într-un rol principal pentru “Iron Lady”: “Sunt onorată că sunt nominalizată alături de artişti minunaţi şi sunt emoţionată de faptul că actorii, colegii mei de breaslă, îmi recunosc munca.”
Michelle Williams, nominalizată – cea mai bună actriţă într-un rol principal pentru “My Week with Marilyn”: “Acest rol a însemnat pentru mine încercarea şi privilegiul vieţii mele şi sunt fericită că munca mea şi a echipei a fost apreciată.”
Demian Bichir, nominalizat – cel mai bun actor într-un rol principal pentru “A Better Life”: “Nu aş fi ajuns aici dacă nu era Chris Weitz cel care a făcut acest film. E fratele meu şi îi mulţumesc din suflet.”
Berenice Bejo, nominalizată – cea mai bună actriţă într-un rol secundar pentru “The Artist”: “Sunt plină de fericire. Nu îmi vine să cred că acum un an învăţam să dansez step, iar acum sunt nominalizată la Oscar!”
Kenneth Branagh, nominalizat – cel mai bun actor într-un rol secundar pentru “My Week with Marilyn”: “A fost o onoare să îl interpretez pe Sir Laurence Olivier. E copleşitor atunci când munca ta e recunoscută de Academia de Film.”
Michel Hazanavicius, nominalizat – cel mai bun regizor pentru “The Artist”: “Sunt onorat de această nominalizare. Filmul ăasta e un vis devenit realitate.”
Alexander Payne, nominalizat – cel mai bun regizor pentru “The Descendants”: “Nu am cum să neg că o nominalizare la Oscar înseamnă multă încântare, fie şi doar pentru că echipa care a lucrat la film se bucură. Cel mai mult mă bucur pentru editorul meu de montaj, Kevin Tent.”
Martin Scorsese, nominalizat – cel mai bun regizor pentru “Hugo”: “Sunt onorat. Fiecare film înseamnă o provocare, iar la Hugo am lucrat pentru prima oară cu 3D, HD şi Sacha Baron Cohen.”
Steven Spielberg, nominalizat – cel mai pun film pentru “The Help” şi “War Horse”: “E prima oară când sunt nominalizat de două ori pentru cel mai bun film. Aceste două filme au la bază poveşti pe care am simţit că trebuie să le aducem pe marele ecran!”