Tabu
PEOPLE

Ce spune Alexandra Pavel, soția lui Keo, despre intervențiile estetice

Parternera de viață și mama copilului solistului și compozitorului Keo, Alexandra Pavel alias Misty, a publicat un mesaj pe rețelele de socialziare în care povestește părerea ei despre operațiile estetice. Ce spune fosta cântăreață despre acestea puteți citi în continuare.
“Mi s-a cerut de multe ori părerea în legătură cu acest subiect și am spus mereu că sunt pentru orice ne-ar ajuta să ne simțim mai bine în pielea noastră, respectând bineînțeles proporțiile și alegând echilibrul, niciodată ridicolul. Aș̦a că da, am fost întotdeauna pentru mici retușuri, atunci când simți nevoia sau când într-adevăr este cazul, deși până acum nu făcusem încă niciun astfel de pas, în primul rând și de teamă unui rezultat negativ, neplăcut și nenatural. Este cunoscut faptul că mămicile tind să se neglijeze atunci când aleg să stea acasă și să se ocupe doar de copilul lor. Acest lucru l-am făcut și eu mult timp după cum bine știți, pentru că am mai vorbit despre asta. Și simțeam nevoia unui astfel de retuș, de ceva timp dar nu m-am grăbit nici cu decizia și nici cu alegerea

alexandra pavel misty
alexandra pavel misty

făcută, ceea ce va sfătuiesc și pe voi să faceți! Să nu va grăbiți niciodată! Am analizat și m-am documentat mult înainte de a face acest pas și mă bucur nespus că nu m-am grăbit pentru că rezultatul e cel pe care mi-l doream. Unul extrem de natural și de plăcut! Am ales să merg la dna doctor @dr.danieladiveica despre care am decis să vă povestesc vouă celor care mi-ați scris, doar pentru că dumneai merită toată încrederea și recunoștința mea și a clientelor sale! Dna doctor nu recomandă injectări de cantități mari a acidului hialuronic,ci recomandă injectari cu puțin acid hialuronic și eventual, repetat. O cantitate mică de acid hialuronic nu are putere de volumizare a buzelor ci doar de hidratare. Ceea ce mi-am făcut eu. Vorbim de volum al buzelor atunci când se injectează minim un 1 ml de acid. Acidul hialuronic e hidrofil, adică atrage apă în țesuturi. Cu cât noi bem mai multă apă, ne hidratăm, buzele vor fi mai hidratate și astfel și acidul hialuronic rămâne mai mult în țesuturi, respectiv în mucoase, in cazul buzelor. De asemenea am optat și pentru Dermalinfusion, un tratament facial despre care v-am vorbit zilele trecute, tratament care chiar a fost o încântare pentru mine, așa că îmi permit să vi-l recomand! Și pentru că noi femeile merităm lucruri frumoase! Va îmbrățișez. Cu dragoste, Alexandra”, a scris vedeta.

ARTICOLE SIMILARE

Coperta Vogue stârnește controverse. Cum a apărut Kamala Harris

Andreea Damian

Shannen Doherty și-a luat adio de la familie. Cancerul s-a extins!

Andreea Damian

Alice Cooper, „pact de moarte” cu soţia sa

Andreea Damian

Andreea Bănică și Cristina Rus, din nou împreună la aproape 20 de ani de la destrămarea trupei Blondy

Andreea Damian

Scarlett Johansson a spus „DA” a treia oară. Cine e soțul actriței

Tabu Tabu

Câți bani a primit Loredana Groza pentru 1,5 milioane de albume vândute

Andreea Damian

Scrie un comentariu