Tabu
LIFESTYLESlider

Ce trebuie să facă întotdeauna Kate Middleton atunci când călătorește cu avionul

Când vine vorba despre familia regală britanică, există o mulțime de reguli scrise și chiar nescrise de care membri acesteia țin cont vrând, nevrând. Iar ca membru al acestei familii, Kate Middleton trebuie să urmeze o anumită regulă regală atunci când călătorește cu avionul, o regulă care nu se aplică de regulă și soțului ei, prințul William.

Ducesa de Cambridge, în vârstă de 36 de ani, s-a întors marți din concediul de maternitate după ce l-a născut pe prințul Louis, cel de-al treilea copil al ei. Asta înseamnă că-și va relua atribuțiile regale. Astfel că luna aceasta va participa la o serie de evenimente publice, printre care și nunta Prințesei Eugenie, și va fi nevoită să zboare cu avionul. Iar protocolul regal cere ca ducesa să respecte o regulă strict de etichetă atunci când se află într-un aparat de zbor.

Mai exact, doamnele familiei regale britanice trebuie să aibă mereu bărbia paralelă cu solul atunci când coboară din avion. Nu numai că trebuie să aibă o poziție dreaptă – bărbie dreaptă, spate drept, umeri drepți – dar trebuie să se implice activ și la ceea ce se află în fața ei. Mai exact, trebuie să prezinte interes.

Bineînțeles, de când e mamă, Kate coboară adesea cu capul înclinat, dar nu din neglijență, ci pentru că se întâmplă să aibă mereu un copil în brațe. Domnii se supun aceleași reguli, dar aleg adesea să meargă înainte soțiilor.

Prințul William face asta frecvent ca să se asigure că soția sa nu suferă un accident pe scări, dar să salute și gazdele care îi întâmpină.

 

ARTICOLE SIMILARE

Consumul de sucuri ar putea să crească riscul unei morți premature, în special la femei

Andreea Damian

Leac pentru intarirea inimii

realitatea

Sucul de rodii scade viteza de răspândire a cancerului

realitatea

Cum să adopți tendința fără sutien, fără a părea vulgară

Andreea Damian

Regina Elisabeta a Marii Britanii e bolnavă? Are mâna plină de vânătăi

Andreea Damian

Recensământ 2022 | Cum recunoști recenzorul care bate la uşă. Ce se întâmplă dacă nu te găsește acasă

Andreea Damian

Scrie un comentariu