Tabu
PEOPLE

Ce urare a avut Cătălin Măruță pentru mama lui de ziua ei

În weekendul trecut, pe 17 mai, prezentatorul de televiziune a avut mare sărbătoare în familia lui. Pentru că a fost ziua mamei lui Cătălin Măruță, Rusalina Măruță, și-a sărbătorit ziua alături de cei dragi. Vedeta a publicat o fotografie cu ei doi și a scris un mesaj simpatic pe rețelele de socializare.

catalin maruta si-a sarbatorit mama
catalin maruta si-a sarbatorit mama

Apoi fanii lui Cătălin Măruță au găsit o altă imagine cu familia vedetelor, în care era și mama acestuia, Andra, soția lui dar și David, fiul lor și au postat-o și pe aceea pe rețelele de socializare, Iar prezentatorul a scris următorul mesaj pe paginile sale: „Cred că semănăm, dar dincolo de cum arătăm, avem lucruri în comun pe care mă mândresc că le-am învățat de la ea. Să ascult, să ajut, să mă gândesc mereu la cum se simt cei din jurul meu. Mulțumesc, mama! La mulți ani!! Să fii sănătoasă și mereu zâmbitoare!”, a scris acesta pe facebook.

catalin maruta cu mama, sotia si fiul
catalin maruta cu mama, sotia si fiul

Postarea a primit imediat milioane de aprecieri, peste 300 de comentarii de felicitare atât pentru mama vedetei cât și pentru cel mai îndrăgit prezentator TV. Printre cei care au comentat la postare au fost și mulți colegi de breaslă ai prezentatorului, colegi de la emisiune sau actori, care i-au urat numai de bine celor doi. Anna Lesko, Majda, Lora, Roxana Vancea, Vlăduța Lupău sau Chef Josep Hadad au fost printre cei care i-au făcut ureri de bine mamei lui Măruță.

ARTICOLE SIMILARE

Câți bani le cere Vlăduța Lupău celor care vor să îi cânte la nuntă

Andreea Damian

Un clip publicitar de Crăciun, un tribut adus lui Elton John, deosebit de emoționant

realitatea

Actorul Aaron Paul din serialul El Camino a încercat pălinca și i-a plăcut

Dora Constantinovici

Meghan Markle, primele imagini din cartea pentru copii. Eroul principal este chiar prințul Harry

Andreea Damian

Cum arată casa pe care Beckhamii au cerut 33 de milioane de dolari

Andreea Damian

Ce spune Alina Plugaru despre Elena Lasconi, candidata USR la preşedinţia României

Andreea Damian

Scrie un comentariu