Tabu
CULTURE

Ce vedem nou în ianuarie pe Netflix

Cele mai noi titluri ale lunii ianuarie pe Netflix sunt: „The Pale Blue Eye”, un film cu Christian Bale în rolul principal, în care Edgard Allan Poe este recrutat pentru a ajuta la rezolvarea unui caz de crimă de la Academia Militară SUA.

 „Copenhagen Cowboy”, un captivant serial în care acţiunea se petrece sub lumina neoanelor şi care spune povestea unei tinere cu abilităţi supranaturale, vândută pe post de talisman uman.

 „Vikings: Valhalla: Sezonul 2”, unde Freydis, Leif şi Harald se împrăştie în colţurile îndepărtate ale globului în căutarea puterii şi a unor noi lumi de cucerit.

„Copenhagen Cowboy”, din 5 ianuarie

„Copenhagen Cowboy”, regizat de Nicolas Winding Refn, este un captivant serial noir, în care acţiunea se petrece sub lumina neoanelor, de-a lungul a şase episoade care spun povestea tinerei şi enigmaticei eroine Miu. Aflată în pragul unui nou început după o viaţă de servitute, Miu străbate periculoasa lume subterană din Copenhaga.

În căutarea dreptăţii şi dornică de răzbunare, ea îşi întâlneşte adversara în persoana lui Rakel, alături de care porneşte într-o călătorie care le poartă pe amândouă dincolo de graniţa dintre natural şi supranatural. În cele din urmă, trecutul se transformă şi le defineşte viitorul, iar cele două femei descoperă că nu sunt singure. În distribuţie: Angela Bundalovic, Andreas Lykke Jørgensen, Li Ii Zhang, Zlatko Buric, Hok Kit Cheng, Shang Preben Madsen, Emilie Xin Tong Han, Maria Erwolter, Valentina Dejanovic.

„The Pale Blue Eye”, din 6 ianuarie

West Point, 1830. În primele ore ale unei dimineţi cenuşii de iarnă, un cadet este găsit mort. Dar, după ce trupul său ajunge la morgă şi se descoperă că inima i-a fost îndepărtată de o mână de expert, această tragedie se dovedeşte a fi urmarea unei fapte săvârşite cu cruzime. Temându-se de deteriorarea ireparabilă a reputaţiei noii academii militare, conducătorii acesteia se adresează unui detectiv local pe nume Augustus Landor (Christian Bale) pentru rezolvarea cazului. Încurcat de codul tăcerii respectat de cadeţi, Landor caută ajutorul unui dintre ei, un tânăr excentric pe nume Edgar Allan Poe (Harry Melling), care dispreţuieşte rigorile militare şi care este înclinat către poezie. Bazat pe un roman de Louis Bayard, „The Pale Blue Eye” este regizat de Scott Cooper şi are o distribuţie de vedete, printre care se mai numără şi Gillian Anderson, Lucy Boynton, Charlotte Gainsbourg, Toby Jones, Harry Lawtey, Simon McBurney, Hadley Robinson, Timothy Spall şi Robert Duvall.

„Vikings: Valhalla: Sezonul 2”, din 12 ianuarie

Având acţiunea plasată cu peste o mie de ani în urmă, la începutul secolului al XI-lea, VIKINGS: VALHALLA este o cronică a aventurilor eroice ale unora dintre cei mai celebri vikingi ai tuturor timpurilor: legendarul explorator Leif Eriksson (Sam Corlett), pătimaşa şi încăpăţânata sa soră, Freydis Eriksdotter (Frida Gustavsson) şi ambiţiosul prinţ nordic Harald Sigurdsson (Leo Suter). Sezonul al doilea îi regăseşte pe eroii noştri la scurt timp de la căderea Kattegatului, un eveniment ce le-a spulberat visele şi le-a schimbat destinele. Deveniţi brusc fugari în Scandinavia, cei trei sunt nevoiţi să îşi pună la încercare ambiţia şi curajul în alte lumi, departe de fiordurile Kattegatului.

Vikings: Valhalla” îi are ca producători executivi pe Jeb Stuart, Morgan O’Sullivan, Michael Hirst, Sheila Hockin, Steve Stark, James Flynn, John Weber, Sherry Marsh, Alan Gasmer şi Paul Buccieri. „Vikings: Valhalla” este bazat pe serialul Vikingii, creat de Michael Hirst.

SERIALE NETFLIX

„Kaleidoscope”, din 1 ianuarie

Un hoţ iscusit şi echipa lui încearcă să dea o lovitură elaborată pentru a obţine 7 miliarde de dolari, dar trădările, lăcomia şi alte ameninţări le strică planurile.

„Lady Voyeur”, din 1 ianuarie

Hackeriţa Miranda o spionează pe vecina ei prostituată, Cléo. Drumurile celor două se intersectează şi are loc o crimă, iar destinul Mirandei se schimbă definitiv.

„The lying Life of Adults”, din 4 ianuarie

În anii ’90, la Napoli, încercând să se înţeleagă mai bine pe sine şi să cunoască oraşul din care provine, o adolescentă se apropie de o mătuşă detestată de părinţii ei.

„Ginny & Georgia: Sezonul 2”, din 5 ianuarie

Georgia şi Ginny au parte de noi relaţii şi provocări în timp ce îşi croiesc drumul prin Wellsbury, dar numai până când secrete din trecut ameninţă să le complice viaţa.

„Woman of the Dead”, din 5 ianuarie

Dornică de răzbunare după ce un accident suspect îi distruge viaţa, o femeie descoperă o conspiraţie care se întinde până la cel mai înalt nivel în micul ei oraş.

„Trolley”, din 9 ianuarie

O tragedie neaşteptată face ca soţia unui congresmen să renunţe la viaţa privată şi să-şi abordeze făţiş secretele de familie şi propriul trecut tulburător.

„Sexify: Sezonul 2”, din 11 ianuarie

Cu viitorul noii lor companii în derivă, trei tinere antreprenoare sunt nevoite să se descurce cu problemele personale, un rival încrâncenat şi un investitor pretenţios.

„The Makanai: Cooking for the maiko House”, din 12 ianuarie

Două prietene nedespărţite se mută la Kyoto pentru a-şi urma visurile de a deveni maiko, dar decid să se dedice unor pasiuni diferite în timp ce locuiesc împreună.

„Sky Rojo: Sezonul 3”, din 13 ianuarie

Coral, Gina şi Wendy şi-au construit o nouă viaţă şi au găsit dragostea în Almería. Dar cum Romeo este hotărât să se răzbune, liniştea şi pacea nu vor dura prea mult.

„That 90S Show”, din 19 ianuarie

Wisconsin, 1995. Leia Forman îşi petrece vara la bunici, unde se împrieteneşte cu noua generaţie de puşti din Point Place. Dar sexul, drogurile şi rockul rămân la fel.

„Women at War”, din 19 ianuarie

Franţa, 1914. Trupele germane avansează şi bărbaţii pleacă pe front. Acasă, patru femei au de înfruntat urmările devastatoare ale războiului.

„Frauda: Sezonul 4”, din 20 ianuarie

Acest serial plin de acţiune revine cu un nou sezon.

„Lockwood & Co.”, din 27 ianuarie

Trei adolescenţi vânători de fantome, doi băieţi talentaţi şi o fată cu abilităţi psihice aparte, conduc o agenţie ce investighează spiritele mortale care bântuie Londra.

FILME

„How I Became A Gangster”, din 4 ianuarie

Un gangster ambiţios urcă în ierarhia lumii interlope din Varşovia şi, în cele din urmă, încearcă să dea marea lovitură.

„Khallat+”, din 19 ianuarie

O antologie de diversiuni şi înşelătorii sociale în patru locuri neaşteptate.

„You People”, din 27 ianuarie

Jonah Hill, Eddie Murphy, Julia Louis-Dreyfus şi Lauren London fac parte din excepţionala distribuţie a acestei comedii de Kenya Barris, despre un cuplu şi familiile lor.

„Noise”, din 11 ianuarie

O mamă care-şi caută fiica dispărută ajunge să cunoască într-un grup de sprijin şi alte femei ale căror vieţi au fost distruse de violenţă.

„Narvik”, din 23 ianuarie

Un tânăr soldat norvegian luptă în tranşee în timp ce, rămasă acasă, soţia lui trebuie să se descurce cu forţele germane care le-au ocupat oraşul.

DOCUMENTARE

„Madoff: The Monster of Wall Street”, din 4 ianuarie

Un serial documentar despre ascensiunea şi decăderea finanţistului Bernie Madoff, care a creat una dintre cele mai mari scheme piramidale din istorie pe Wall Street.

„Break Point”, din 13 ianuarie

Acest serial documentar urmăreşte un grup de jucători profesionişti de tenis atât pe teren, cât şi în afara terenului, pe parcursul unui sezon competiţional necruţător.

„Pamela, A Love Story”, din 31 ianuarie

Cu jurnale şi înregistrări personale, Pamela Anderson povesteşte despre drumul ei spre celebritate, iubirile furtunoase şi celebra filmare cu scene de sex.

ARTICOLE SIMILARE

Câmp de maci | De ce unul dintre cele mai premiate filme româneşti ale anului este refuzat de cinematografele din ţară

Andreea Damian

Tache, Ianke și Cadâr | Premieră la Teatrul Bulandra

Andreea Damian

A murit actorul din „The Fresh Prince of Bel Air”

Andreea Damian

La ce ne așteptăm la Globurile de Aur: De la Jennifer Aniston și Ricky Gervais la Jennifer Lopez

realitatea

Bebe Rexha, în premieră în România! Unde va cânta

Andreea Damian

Netflix pregătește un documentar despre prinţesa Diana, bazat pe înregistrări inedite

Andreea Damian

Scrie un comentariu