Luna acesta în timp ce o intervievam pe Ileana Pescariu și descopeream o cu totul altă față a ei – rebelă, nonconformistă, dar cu principii solide – mi-am adus aminte de sora mea. Acum 10 ani s-a decis să crească singură un copil împotriva tuturor normelor și regulilor pe care le învățase de la părinții noștri care ne-au crescut într-un orașel de provincie. A fost o întreagă dispută în familie, dar ea și-a menținut decizia și noi, toți ceilalți, i-am respectat-o în cele din urmă. Astăzi sora mea își crește băiatul singură și nimănui nu i se mai pare, deja de multă vreme, o curiozitate. Au mai încălcat și alții regula, numărul familiilor unipartentale e destul de mare, așa că nu mai e ceva ieșit din tipare, ci un fapt de viață.
Pentru că astăzi știu cât rău i-am făcut atunci, luptându-ne cu hotărârea ei, mi-ar plăcea, ca în câțiva ani- cât mai puțini – să rămână bine stabilit, chiar și pentru cei care n-au o asemenea experiență, că atunci când e vorba de relații între oameni, cea mai importantă regulă e aceea că nu există nicio regulă. Am elimina astfel multe dintre situațiile care discriminează, jignesc sau alterează viețile celor din jur. Despre aceste situații vorbim în dosarul din această lună „20 de ani: 3 generații care încalcă reguli.“
În plus, îți arătăm câteva dintre excepțiile care s-au opus regulilor și au fost un pas în evoluția fiecăruia dintre noi. Alec Bălăsescu îți spune istoria obiectului vestimentar care i-a șocat pe conservatori când a trecut din garderoba bărbaților în cea a femeii: pantalonul. Tot el îți arată că regulile după care se evaluează frumusețea sunt relative și îți face cunoștință cu patru femei care nu se vor încadra niciodată în tiparele frumuseții clasice, dar care au fost muze pentru mari artiști.
Îmi place să cred că atât Kylie Minogue, cât și Jonathan Rhys Meyers (pe care-i veți descoperi în interviurile acestei luni) vă vor oferi motive să înțelegeți că sensul progresului e uneori dat tocmai de încălcarea regulilor, dar frumusețea e să o faci astfel încât să nu le dăunezi celor din jur, ci să deschizi noi noi drumuri pentru ei. Åži să le dai, astfel, curaj.