Doctorul Virginia Faur, cercetător şi inventator de medicamente, are două reţete naturale care pot fi folosite cu succes în lupta cu infecţiile respiratorii.
Faur spune că pentru leacurile pe care le recomandă e nevoie de doar trei produse naturale, foarte uşor de procurat: miere, cimbru, ulei de cimbru.
Rețeta 1
· 40-50 g cimbru uscat se pun într-un borcan de 800 ml.
· Se completează cu miere.
· Se lasă la macerat 2 săptămâni.
· După 2 săptămâni preparatul se filtrează.
Mierea obţinută după macerarea cimbrului este un remediu puternic. Are proprietăţi bactericide, bacteriostatice, laxative, regenerative, imunostimulatoare.
Cimbrul este cunoscut în medicina populară ca antibiotic al săracului. Are efect antimibrobian şi antiinflamator. Conţine timol, care este un compus activ, antioxidant ce distruge radicalii liberi cauzatori de boli. Distruge de asemenea viermii intestinali.
Este un antiseptic intestinal, stimulează secreţia biliară a ficatului, stimulează contracţia vezicii biliare şi evacuarea bilei în intestin, stomahic, expectorant, antiseptic al căilor respiratorii, stimulează funcţia rinichilor.
Mod de folosire a mierii cu cimbru:
1 lingură la fiecare 8 ore profilactic. Ori de câte ori ai poftă de dulce, ia 1 linguriţă din acest preparat.Se poate lua ca adjuvant 1 lingură de 3 ori/zi (la 8 ore) în toate afecţiunile datorate frigului (gripe, răceli), precum şi în tuse convulsivă, laringită, astm, răguşeală. Având acţiune antiseptică puternică acţionează asupra ficatului şi rinichilor, ameliorând starea lor de funcţionare.
Reţeta 2
· Adulţi: ulei de cimbru 3 picături de 3 ori/zi pe o linguriţă de miere, cu 15 minute înainte de masă.
· Copii între 5 şi 12 ani: 3 picături ulei de cimbru pe o linguriţă de miere se pune în 50 ml apă, o dată/zi.
· Pentru paraziţi intestinali: 3 picături pe o linguriţă de miere de 2 ori/zi, timp de 10 zile.
Această formulă este mai puternică. Beneficiile ei sunt uimitoare ca adjuvant:
· În bolile aparatului respirator: astm bronşic, bronşită, TBC, micoze pulmonare, guturai, gripe, tuse.
· În bolile aparatului digestiv: fermentaţii intestinale, balonare, meteorism, atonie digestivă, infecţii digestive, chiar parazitare (giardia, ascaris, oxiuri), colici abdominale, dispepsii.
· În bolile sistemului neuropsihic: oboseală, astenie fizică şi psihică, cefalee, migrene, tonic al sistemului nervos. Este benefică în edeme, intoxicaţii, dureri.