Se pare ca Inna si-a dat seama ca sunt lucruri mult mai grave pe lumea aceasta in afara de statul la semafor sau un par ciufulit si care nu poate fi coafat.
“Mi-e mila de mine insami… (etajul 5)
Mi-am dat seama de lucrul acesta acum 2 zile cand i-am promis colegului meu Cornel ca merg sa cant colinde pe un “camp de lupta” si ma refer la Spitalul Marie Curie “etajul 5”.
Marturisesc, am fost emotionata pentru ca nu am stiut de la inceput care ar fi trebuit sa fie comportamentul meu.Am pasit pe holul spitalului incognito si neanuntata oficial. Eram “atat de Alexandra” incat atunci cand un baietel mi-a cerut un autograf, aproape ca nu intelegeam ce ar trebui sa fac.
Am ajuns la etajul 5. O fetita haioasa ne face primirea si se ofera sa ne prezinte toata sectia, impartita in mai multe camere de tratament.
Fara sa am contact cu primul copilas, o forta imi insufla intr-o secunda calitati pe care la un moment in viata, uit ca le am: curaj, dorinta, bucurie. Am stiut din acel moment de ce ma aflu acolo.
Cineva din Londra s-a oferit sa trimita, prin intermediul unei tinere romance, cea care i-a propus lui Cornel vizita, cateva cadouri simbolice, ambalate in cutii de pantofi.
Eu, personal, am venit cu mana goala… dar cu sufletul plin…
Dupa ce am facut poze cu toti cei care si-au dorit, am invitat, stingherita, pe toata lumea, (parinti, copii si cadre medicale), in mijlocul sectiei. Voiam SA CANT! Doamne, ce scurt, dar lung a fost momentul in care Claudiu a dat tonul de chitara, iar Octav l-a urmat entuziasmat.
Toata lumea in jurul nostru, a sosit momentul. Claudiu la chitara, Octav la percutie, eu cu vocea, iar Cornel mai soptea si el cate trei cuvinte-backing vocal.
Prima nota cantata a declansat reactie pozitiva si zambete, ceea ce m-a motivat sa-mi schitez in cap o lista cu piese pe care nu le pregatisem pentru vizita si pe care voiam sa le cant neaparat. Totul s-a transformat pe parcurs intr-o mini petrecere de Craciun: copiii cantau si se miscau in jurul meu, mamele ma sorbeau din priviri si ma priveau cu admiratie. In gandul meu spuneam YES! YES! YES! Am terminat colindele si am trecut la piese de-ale mele pe care le-am ales cu Claudiu, intr-un limbaj al privirilor Eram in lumea mea … Eram fericita, si ei erau, cel putin pentru cateva minute, fericiti! Le-am multumit ca m-au primit, si-am plecat cu trupul, caci gandul mi-a ramas acolo…
Pe seara am ajuns acasa si o serie de dezamagiri la adresa mea nu mi-au dat pace pana cand am adormit… Am inceput sa ma gandesc la faptul ca dintre mine si ei … EU sunt cea slaba, EU sunt cea mai neajutorata si eu sunt prima care de nenumarate ori, renunta la lupta… EU sunt cea care ma trezesc in majoritatea diminetilor nemultumita de cum imi sta parul, iar daca trebuie sa astept la semafor de doua ori, ma enervez. Mi-e mila de mine insami… Ei sunt exemple pentru mine si as face bine sa le cer autografe cat mai am timp…
Auziti-ma, va rog!”, a scris artista pe Facebook.