Tabu
lifestyle

Cel mai lung Déjà Vu din toate timpurile

Joi, 14 noiembrie, a avut loc premiera de gală a filmului independent “Déjà Vu, la CinemaPRO, sub semnătura lui Dan Chişu în calitate de scenarist, regizor, cameraman, actor şi producător. Din 15 noiembrie va fi lansat în cinematografele din toată ţara.

“Déjà Vu” este o poveste despre fragilitatea relațiilor. Mihai, aflat la criza vârstei de 55 de ani, dorește să înceapă o nouă viață și să se regăsească alături de femeia cu care avea o relație extraconjugală de 3 ani. Totul începe în prima dimineață în care se trezește acasă lângă Tania, în locul soției sale. Momentul culminant este cel al întâlnirii tragi-comice a celor trei, când situația scapă de sub control, având însă efecte revelatoare.

Protagonistul nu apare niciodată în film, el lăsându-se descoperit de spectator prin ceea ce vede și i se întâmplă în relație cu mama, amanta şi soţia. Noutatea și, totodată, drama poveștii decurg nu atât din tema trio-ului amoros, cât din tehnica de filmare: camera fixată pe o cască specială îl transformă pe principalul personaj și în cameraman și în regizor, el fiind singurul decident al acțiunilor sale și al cadrelor pe care le surprinde. Spectatorii urmăresc totul exclusiv prin ochii lui Mihai, fiind părtași ai introspecției sale.

Déjà Vu este o co-producţie DaKINO Production şi Watch Me Productions, realizată cu sprijinul HBO România, 2012.

ARTICOLE SIMILARE

MADONNA, ceruta de nevasta de iubitul dansator

Primul rapper care a câştigat premiul Pulitzer

Andreea Damian

Wild Target – Cine (citește cronica asta și) nu merge sa îl vadă, e un trist!

realitatea

SINUCIDERE? Pianista MIHAELA URSULEASA a murit, la 33 de ani, într-un hotel din Viena

Cocktail-uri cu imaginație la Barmaniada 2010

realitatea

Volga, Volga

realitatea

Scrie un comentariu