Reactorul numărul 4 al Centralei Nucleare de la Cernobîl a explodat în timpul unui test tehnic pe 26 aprilie 1986. În urma accidentului, radiațiile emise au fost de 400 de ori mai mari decât cele eliberate de bomba atomică căzută la Hiroshima (Japonia) în 1945. Explozia de la Cernobîl este considerată cel mai cumplit accident nuclear din istorie.
Lucrările de decontaminare au început imediat după accident. În jurul zonei a fost creată o zonă de excludere, iar mai mult de 350.000 de persoane au fost evacuate din oraș. Nu s-au mai întors niciodată. Iar restricțiile severe sunt încă în vigoare astăzi. Accidentul a avut un impact major asupra populației umane. Deși nu există cifre clare, numărul victimelor a fost uriaș. Impactul inițial asupra mediului a fost, de asemenea, important. Una dintre zonele puternic afectate de radiații a fost pădurea de pin din apropierea centralei, cunoscută atunci ca „Pădurea Roșie”. Pădurea a fost radiată puternic. Pinii au murit pe loc și toate frunzele au devenit roșii. De asemenea, puține animale au supraviețuit. Prin urmare, biologii au presupus că locul va fi complet lipsit de viață. Având în vedere pronosticurile sumbre, experții credeau că zona ar putea fi lipsită de viață multe secole de acum încolo.
Dar astăzi, la 33 de ani după accident, zona de excludere de la Cernobîl este locuită de urși bruni, bizoni, lupi, râși, cai Przewalski și peste 200 de specii de păsări, alături de numeroase alte animale. În martie 2019, majoritatea grupurilor principale de cercetare care studiază mediul sălbatic din Cernobîl s-au întâlnit în Portsmouth, Anglia. Aproximativ 30 de cercetători din Regatul Unit, Irlanda, Franța, Belgia, Norvegia, Spania și Ucraina au prezentat rezultatele activității lor.
Potrivit experților, în prezent, această zonă găzduiește o mare biodiversitate. În plus, au confirmat lipsa generală a efectelor negative majore ale nivelurilor actuale de radiații asupra populațiilor de animale și plante care trăiesc în Cernobîl. Oamenii de știință au montat camere de detecție a mișcării, timp de mai mulți ani în diferite locuri ale zonei de excludere. În imaginile surprinse de aceste camere se observă prezența faunei, de la mic la mare. Au reapărut urșii bruni și bizonul european și a crescut numărul lupilor.
La Cernobîl, natura îşi reintră în drepturi. Fauna şi flora se dezvoltă în zona contaminată. În ultimii 30 de ani, locul s-a transformat radical. Zona Cernobîl, pustiită de calamitatea nucleară din 1986, este astăzi ocupată de elani, căprioare, cerbi, mistreţi și, mai ales, lupi. Se pare că numărul lupilor este de șapte ori mai mare în zona afectată decât în rezervaţii. Restul animalelor numără populaţii aproape egale cu cele care trăiesc în rezervaţiile naturale necontaminate din ţară. Unele specii de păsări par să se adapteze, la fel și amfibienii.
Studiile au detectat, de asemenea, unele efecte negative ale radiațiilor la nivel individual. De exemplu, unele insecte par a avea o durată de viață mai scurtă și sunt mai afectate de paraziți în zone cu radiații înalte. Unele păsări au, de asemenea, niveluri mai ridicate de albinism, precum și probleme fiziologice și genetice. Broaștele sunt mai închise la culoare. Dar aceste efecte nu par a afecta populația sălbatică din zonă.
Absența generală a efectelor negative ale radiațiilor asupra faunei de la Cernobîl poate fi o consecință a mai multor factori. În primul rând, animalele sălbatice ar putea fi mult mai rezistente la radiații decât se credea anterior. O altă posibilitate ar fi că unele organisme se adaptează ca să facă față radiațiilor și să trăiască în interiorul zonei de excludere fără probleme. În plus, absența oamenilor în interiorul zonei de excludere ar putea fi în favoarea multor specii – mamifere mari, în special. Acest al treilea factor sugerează că activitățile umane afectează mai mult viața sălbatică pe termen mediu decât un accident nuclear.
1 comentariu