Tabu
BEAUTYSlider

Cele mai bune sfaturi pentru îngrijirea mâinilor în sezonul rece

Ne spălăm pe mâini mai des ca niciodată, așa că trebuie să le acordăm o atenție deosebită pentru ca pielea să rămână catifelată toată iarna.

În 2020, spălarea mâinilor a devenit extrem de importantă, dar mulți neglijăm un aspect important: îngrijirea lor. Prin urmare, pielea se usucă și se crapă, problemă accentuată și de frig în sezonul rece.

Descoperă ce poți face pentru a-ți menține mâinile catifelate pe timp de iarnă:

Nu te spăla pe mâini cu apă fierbinte

Știm deja că trebuie să ne spălăm pe mâini timp de cel puțin zece secunde pentru a elimina eficient virusurile și bacteriile. Temperatura apei nu este importantă, potrivit medicului Michael Joshua Hendrix din cadrul Facultății de Medicină din Washington, citat de womenshealthmag.com. Este o veste bună, în condițiile în care apa fierbinte deshidratează și mai mult piele prin eliminarea uleiurilor naturale protectoare. Există concepția greșită că numai apa fierbinte ajută la curățarea eficientă a mâinilor, un mit care duce la uscarea și crăparea pielii. Un alt truc pentru protejarea mâinilor în timpul spălării este folosirea unui săpun cu un conținut ridicat de ingrediente hidratante și emoliente. De asemenea, mâinile trebuie șterse bine și uscate după fiecare spălare pentru a preveni deshidratarea pielii.

Alege un gel dezinfectant pentru mâini cu formulă delicată

Dezinfectantul pentru mâini a devenit esențial în această perioadă pentru a ne proteja de coronavirus. Pentru a fi eficient, trebuie să aibă o concentrație de alcool de cel puțin 70%. Dar știm deja că alcool deshidratează puternic pielea. Din fericire, odată cu cererea tot mai mare a crescut și numărul de produse din care putem alege. Alege un dezinfectant care conține ingrediente hidratante și emoliente precum aloe, extract de mușețel sau vitamina E.

Folosește cremă hidratantă de fiecare dată când te speli pe mâini

Ți se usucă mâinile după ce te speli? Motivul este acela că săpunul elimină stratul protector de uleiuri naturale al pielii. „Celulele pielii sunt cărămizile, iar mortarul este format din diverse lipide, inclusiv ceramide și colesterol, care țin celulele împreună și formează o barieră protectoare”, spune medicul dermatolog Dana Stern. Cea mai bună metodă de a menține pielea hidratată este să aplici de fiecare dată când te speli pe mâini cremă hidratantă. Alege o cremă care conține ceramide și acid hialuronic, o formulă care imită stratul protector natural al pielii. Evită-le pe cele care conțin parfum și coloranți, substanțe care pot provoca iritații.

Dintre numeroasele tipuri de produse hidratante, cremele de mâini sunt mai bune decât loțiunile sau laptele hidratant pentru că sunt mai nutritive. Loțiunile, care au o compoziție pe bază de apă, pot usca și mai mult pielea pentru că apa se evaporă treptat și nu formează o peliculă protectoare pe piele. Cremele sunt realizate pe bază de ulei și sunt mult mai eficiente pentru protejarea pielii mâinilor după spălare. 

Poartă mănuși

Temperaturile scăzute, umezeala și vântul accelerează deshidratarea pielii mâinilor care este deja agresată de spălările repetate. De aceea ar trebui să porți mănuși de fiecare dată când ieși afară. De asemenea, mănușile sunt esențiale atunci când speli vase sau folosești produse de curățenie. Substanțele agresive din aceste produse sunt foarte nocive pentru piele, distrugând stratul hidrolipidic care protejează pielea și o mențin hidratantă.

Încearcă un tratament cu parafină

Un tratament foarte eficient pe care ți-l poți face acasă este masca cu parafină pentru mâini. Parafina este un tip de ceară care are efecte emoliente intense. Tratamentul cu parafină nu acționează doar asupra pielii uscate, ci și asupra unghiilor și cuticulelor, pe care le hidratează intens. Primul pas este exfolierea mâinilor, apoi mâinile sunt acoperite sau înmuiate în parafină lichidă, care este lăsată să acționeze timp de 10-15 minute. Tratamentul cu ceară de parafină creează o barieră protectoare deasupra pielii și crește astfel hidratarea prin blocarea apei în straturile exterioare ale pielii.

ARTICOLE SIMILARE

Rihanna și A$AP Rocky, apariție de milioane de Valentine’s Day

Andreea Damian

Emma Stone a trăit momente cumplite: „Am crezut că mor”

Andreea Damian

Ce mâncăm când ținem post? Cori Grămescu recomandă 5 reguli de alimentație

Ținuta sobră a lui Natalie Portman a transmis un puternic, dar subtil, mesaj feminist

Andreea Damian

Antonia a pozat sexy cum nu a făcut-o niciodată

Tabu Tabu

Mihaela Radulescu: Sunt pofticioasa! “Mananc shaorma, nu cred in diete sau infometare!”

Scrie un comentariu