De la Biblioteca Centrală din Calgary, Canada, a cărei construcție a costat 245 milioane de dolari și până la Biblioteca Filologică „eco-inteligentă” din Berlin, concepută de britanicul Norman Foster, iată 9 dintre cele mai futuriste biblioteci din lume!
Odată, biblioteca a fost un sanctuar al cărților. Datorită noilor tehnologii și al inovațiilor din design, interpretările contemporane sunt departe de a fi cuminți.
În speranța că vom ajunge cândva în ele, să privim fotografiile celor mai moderne biblioteci din lume. Spații dinamice, studiouri de înregistrare pentru podcast-uri și laboratoare de dezvoltare a jocurilor video se numără printre noile „atracții” pe care le putem descoperi în bibliotecile viitorului.
Sistemele electornice de stocare a cărților au redus spațiile de depozitare, transformând bibliotecile în locuri de întâlnire și socializare.
Potrivit studiului întreprins de Centrul de Cercetare Pew, milenialii folosesc bibliotecile mult mai mult decât alte generații. Așadar, serviciile și spațiile acestora au evoluat pentru a fi pe placul celor „nativi digitali”.
O tradiție trebuie totuși să se păstreze! Biblioteca este și trebuie să fie o operă arhitecturală. În spiritul clădirilor precum cea în care se află Biblioteca de la Trinity College din Dublin, instituțiile zilelor noastre sunt concepute să-i stimuleze creativ pe oameni.
Cu toate că istoricii consideră că secolul al XVII-lea a fost „epoca de aur a bibliotecilor”, aceste proiecte contemporane sugerează o adevărată revoluție arhitecturală: Renașterea bibliotecilor este aici și acum.
Biblioteca Centrală Oodi, Helsinki, Finlanda
Liniștea este caracteristica definitorie a acestei instituții de cultură. Într-o țară renumită pentru „cultul tăcerii”, noua Bibliotecă Centrală din Helsinki, numită Oodi („odă”, în finlandeză) este lucrarea firmei locale de arhitectură ALA, condusă de Juho Grönholm, Antti Nousjoki și Samuli Woolston. Proiectul lor a fost ales în urma unui concurs anonim.
Aici există spații concepute doar pentru ca publicul să-și petreacă timpul liber în inima orașului nordic. De pildă, Civic Living Room. Tema dominantă a design-ului bibliotecii urmărește promovarea egalității și a libertății de expresie.
Civic Living Room include un teatru, un spațiu de lucru echipat cu imprimante 3D, un loc de joacă pentru copii și un studio de înregistrare. La un moment dat, arhitecții au luat în considerare să facă și o saună!
Oodi îmbrățișează noile tehnologii printr-un sistem robotizat de sortare a cărților care facilitează accesul rapid la acestea. 3,4 milioane de volume sunt disponibile avizilor cititori și bibliofili. Oddi este o bibliotecă departe de ideea vetustă a templelor întunecate și rigide.
Biblioteca Centrală Calgary, Alberta, Canada
A fost inaugurată la 1 noiembrie 2018. Un proiect de 245 de milioane de dolari, conceput de firma de arhitectură norvegiană Snøhetta, în colaborare cu firma canadiană Dialog. Biblioteca își revendică sursa de inspirație de la formele norilor arcuiți din Alberta.
Fațada este decorată cu hexagoane care ne comunică mesajul principal al clădirii: importanța acordată ideii de comunitate.
Fondatorul companiei Snøhetta declară că, odată cu această instituție, orașul își deschide orizonturile culturale, punând accentul pe inovație și creativitate.
Biblioteca Centrală Austin, Texas, SUA
O bibliotecă ale cărei cheltuieli de construcție s-au ridicat la suma de 120 milioane de dolari atrage atenția prin design-ul hiper-flexibil și resursele sustenabile folosite. O colaborare fructuoasă între firma Lake Flato și Shepley Bulfinch, a dus la finalizarea proiectului arhitectural în 2017.
Pe lângă atriumul luminos, biblioteca are și spații verzi. Pajiști perfecte pentru lectură și relaxare, precum și o terasă pe acoperiș, umbrită de panouri solare, conferă locului un avantaj pentru vizitatori.
Biblioteca Națională Qatar, Doha
Încă de la intrare, rămâi uluit de Biblioteca Națională Qatar. Un spațiu cu înălțimi amețitoare, creat de firma olandeză OMA, se întinde pe o suprafață de 485 000 mp. Cu peste un milion de cărți colectate de la Biblioteca Națională din Doha, Biblioteca Publică și Biblioteca Universitară, clădirea deține cele mai populare colecții de cărți.
Inaugurată în 2017, cu un program care se concentrează pe a crea o punte de legătură între prezent și trecut, organizând concerte și expoziții cu documentele istorice din arhivă, Biblioteca Națională Qatar nu este doar un spațiu de lectură, ci un centrul cultural în toată puterea cuvântului.
Biblioteca James B. Hunt Jr, Raleigh, North Carolina, SUA
Terminată în 2013 de Snøhetta, aceeași firmă care a realizat și proiectul pentru Biblioteca Centrală Calgary, James B. Hunt Jr impune o arhitectură care renunță voit la compartimentarea din bibliotecile tradiționale, în favoarea unui design auster, în care tehnologia joacă un rol central.
Suprafețe digitale interactive și ecrane video HD împânzesc toată clădirea, iar spațiile creative includ și un laborator de dezvoltare a jocurilor video. Panourile solare de pe acoperiș reglează clima din interior. Datorită unui sistem electronic de stocare a cărților, biblioteca a putut fi împărțită în două. High-design pe mai puțin de 220 000 mp.
Biblioteca Tianjin Binhai, Tianjin, China
Nu e nici o surpriză că fotografiile cu Biblioteca Tianjin Binhai au devenit virale când instituția culturală și-a deschis porțile în 2017, pentru a primi 10 000 de vizitatori pe zi. Biblioteca futuristă, concepută de firma olandeză Mvrdv dispune de un atrium de-a dreptul halucinant, care creează iluzia „casei cărților infinite”.
E un truc la mijloc: nu toate cărțile sunt reale! Rafturile inaccesibile au fost umplute cu aluminiu, peste care s-au lipit imagini cu coperți de cărți. În ciuda acestui detaliu controversat, clădirea foarte populară pe social media s-a transformat rapid într-una dintre principalele atracții turistice din Tianjin, dovedind încă o dată rolul esențial pe care îl joacă design-ul în viața societății.
Biblioteca Arabă, Scottsdale, Arizona, SUA
Inspirată de canioanele din Arizona, Biblioteca Arabă se distinge printr-o fațadă metalică strălucitoare. Clădirea din Scottsdale beneficiază, astfel, de un exterior foarte expresiv.
Interioarele clădirii încurajează tinerele generații să caute cărți prin amplasarea de chioșcuri de unde aceștia se pot servi singuri.
Firma firm richärd+bauer din Phoenix a vrut să se asigure că oferă un refugiu de liniște și, în același timp, că aduce un omagiu mediului înconjurător.
Grație utilizării unor materiale sustenabile precum bumbacul reciclat, biblioteca a primit în 2008 Premiul IIDA/Metropolis Smart Environments. Zece ani mai târziu, în parcarea instituției au fost amplasate stații de încărcare cu combustibil alternativ pentru vehiculele electrice.
Biblioteca Joe & Rika Mansueto, Chicago, SUA
La prima vedere, Biblioteca Mansueto a Universității din Chicago pare desprinsă dintr-un film science-fiction. Cele 3,5 milioane de cărți ale sale sunt depozitate la subsol și supravegheate doar de roboți.„Plasând camera de depozitare la subsol, am fost liberi să creăm un spațiu luminos și deschis.”,spune arhitectul Helmut Jahn despre proiectul finalizat în 2011.
Sala de lectură este prevăzută cu un tavan de sticlă. Acesta are o funcție specială, care blochează căldura și razele UV, asigurând o atmosferă plăcută pentru 180 de studenți deodată!
Biblioteca Filologică, Berlin, Germania
Poreclită „creierul Berlinului” datorită formei de craniu, Biblioteca Filologică din campusul universitar de la Free Univeristy din Berlin a fost foarte lăudată pentru structura sa eco-inteligentă, odată cu inaugurarea din 2005.
Arhitectul britanic Normal Foster a petrecut ani întregi cercetând și experimentând diverse soluții pentru a afla cum să crească eficiența energiei utilizate de clădire, integrând tehnologii, deopotrivă, active și pasive. Drept rezultat, clădirea este ventilată natural datorită formelor ovale ale plafonului și balcoanelor de la fiecare etaj.
Exteriorul este placat cu panouri de aluminiu, care reglează temperatura internă. Nu în cele din urmă, o membrană translucidă, plasată în mijloc, lasă lumina zilei să pătrundă în interior, pentru o atmosferă de lucru ideală.
sursa: Architectural Digest