Tabu
HEALTHSlider

Cercetătorii au descoperit o legătură între mamele stresate și copiii supraponderali

Cercetătorii de la Universitatea Bristol și Institutul de Sănătate din Berlin au descoperit că stresul resimțit de mamă în primul an de dezvoltare al copilului promovează excesul de greutate infantilă. Studiu publicat în revistă „BMC Public Health” sugerează că stresul trăit de mamă afectează în mod special dezvoltarea în greutate pe termen lung a fetelor. Dietele bogate în calorii și lipsa exercițiilor fizice reprezintă principalii factori de risc ai obezității. Iar stresul matern contribuie de asemenea la dezvoltarea obezității în rândul copiilor, cred nutriționiștii.

Începând cu anul 2006, cercetătorii de la mai multe spitale şi universităţi au colaborat pentru studiul LiNA, care s-a concentrat pe stilul de viaţă şi factorii de mediu şi influenţa lor asupra riscului de alergii și boli respiratorii la nou-născuţi, iar mai târziu în viață, obezitate.

Cercetătorii au urmărit 498 de perechi mamă-copil și pe baza informaţiilor privind mărimea şi greutatea, au determinat indicele de masă corporală al copiilor, ţinând cont de vârstă şi de sex. Femeile au completat chestionare care au inclus subiecte precum îngrijorarea şi anxietatea, tensiunea, satisfacţia generală şi satisfacerea nevoilor zilnice. Apoi au evaluat stresul perceput de mamă în timpul sarcinii şi în primii doi ani de viaţa ai copilului.

De asemenea, s-a încercat să se vadă dacă există o legătură între greutatea copiilor şi starea mamelor. Rezultatele studiului arată că există. Dacă stresul perceput de mamă a fost ridicat în timpul primului an de viață al copilului, există o mare probabilitate ca copilul ei să aibă un indice de masă corporal mai mare în primii cinci ani de viață. „Am văzut că stresul perceput al mamei în primul an de viaţă are o legătură directă cu dezvoltarea în greutate a copilului în primii cinci ani de viaţă. Mamele stresate au un risc mai mare de a avea copii supraponderali, comparativ cu mamele relaxate”, a spus coordonatoarea studiului, Saskia Trump, de la Institute for Health Research din Berlin.

Relația dintre stresul matern perceput în primul an de viață al copilului și creșterea indicelui de masă corporală a fost mai evidentă la fete. „Influenţa stresului matern asupra fetelor este deosebit de vizibilă”, a mai spus experta. Se pare că efectele stresului nu sunt la fel de vizibile asupra băieţilor, astfel că nu au existat urmări asupra greutăţii copiilor chiar dacă mamele au fost stresate în timpul sarcinii sau în primii doi ani de viaţă.

Primul an de viață pare a fi o fază sensibilă și un factor caracteristic pentru tendința de a fi supraponderali. La urma urmei, mamele și copiii lor petrec de obicei primul an împreună – deci copilul are suficient timp să simtă stresul perceput de mamă și/sau comportamentul asociat. În acest timp, familiile ar trebui să acorde o atenție deosebită mamei stresate.

 

 


ARTICOLE SIMILARE

Lady Gaga şi-a făcut un nou tatuaj inspirat de „A Star Is Born”

Andreea Damian

România intră în carantină parțială. E momentul să adoptăm HYGGE!

Andreea Damian

O mai ții minte pe Dana Marijuana? Iată ce frumoasă este fiica ei la 15 ani

Andreea Damian

Ducii de Sussex au decis unde vor petrece luna de miere

Andreea Damian

ARTA E O ARMĂ ⎥ 105 arme Kalashnikov într-o expoziție a MARe

Ciocîrlan

Inna, look nou într-un videoclip spectaculos

Tabu Tabu

Scrie un comentariu