Tabu
PEOPLESlider

Chef Foa, prima reacție după ce a fost prins drogat la volan: „Am dus distracția prea departe. Am greșit”

Chef Foa, prins drogat la volan, a avut o primă reacție după incidentul din cauza căruia s-a ales cu dosar penal.

Celebrul bucătar și-a recunoscut gestul nepotrivit și a spus că totul a fost din cauza distracției pe care a dus-o la extrem. A mai spus că îi pare rău pentru cei care și-au schimbat părerea despre el, deși îl cunosc de ani de zile.

„Dragii mei, voi mă știți bine. Întotdeauna mi-am dorit perfecțiunea într-un singur loc: în bucătărie. În rest, n-am avut niciodată pretenția la așa ceva. Așa că nu mă ascund de voi și o spun pe șleau. În weekend am dus distracția prea departe. Am greșit. Îmi respect meseria, îmi respect fanii, prietenii, partenerii, îmi iubesc familia și îmi pare rău că v-am dezamăgit. Îmi pare rău că hazardul meu a impactat colegi și parteneri, însă viața personală și cea profesională sunt lucruri diferite. În bucătărie e ușor să o dregi, când greșești ceva, în viață nu-i chiar așa de simplu”, a spus Florin Scripcă alias Chef Foa, pe rețelele de socializare.

După mesajul transmis fanilor, chef Foa s-a decis să se retragă pentru o perioadă din toate activitățile sale. Vrea să stea o perioadă doar alături de familie și de persoanele apropiate ca treacă mai ușor peste acest episod.

„Una peste alta, o experiență ca asta este life changing, te ajută să conștientizezi mai bine lucrurile pe care le ai și pe care nu vrei să le pierzi. Așa că îmi voi lua un timp alături de familie și de cei dragi, acolo unde îmi e cel mai bine. Voi reveni apoi în bucătărie, cu mai multă disciplină și exigență față de mine însumi. Vă mulțumesc că sunteți aici”, a mai spus Chef Foa, pe contul lui oficial de Instagram.

S-a ales cu dosar penal

Chef Foa a fost oprit în trafic pentru un control de rutină, iar polițiștii l-au testat și au constatat că a consumat mai mult de o substanță psihoactivă.  A fost deschis un dosar penal.

„La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 17:00, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 41 ani.

În urma testării preliminare cu aparatul Drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a două substanțe psihoactive, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., în vederea prelevării de mostre biologice. Totodată, polițiștii au procedat la efectuarea controlului corporal, iar cu această ocazie au fost găsite 4 țigarete susceptibile de a conține substanță vegetală, cu miros înțepător.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări IN REM (cu privire la faptă) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 336 alin. 2 din Codul Penal în concurs cu prevederile Legii 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri”, a transmis Poliția.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Andreea Esca, Ștefan Bănică, Delia și Smiley, vizați de o molimă care atacă generație după generație. Dan Negru, mesaj manifest

Andreea Damian

BEAUTY HACKS: TRUCURI COOL PE CARE MERITĂ SĂ LE ÎNCERCI

Tabu Tabu

Cand putem folosi gri metalic in machiaj?

realitatea

Moda de vară: cum să îmbraci costumul de baie atunci când nu stai la plajă

Andreea Damian

Fotografie Sorin Onisor – Maroc

realitatea

Declarația cu care Melania Trump a șocat opinia publică. Are legătură și cu soțul ei

Andreea Damian

Scrie un comentariu