Chris Martin și Dakota Johnson s-au despărțit, după doi ani de relație. O sursă din apropierea fostului cuplu a dezvăluit pentru cotidianul britanic The Sun că relația celor doi s-a încheiat luna trecută.
Se pare că motivul despărțirii ar fi copiii. Nu cei pe care Chris îi are deja cu actrița Gwyneth Paltrow. De altfel, Dakota se înțelegea de minune cu Apple, de 14 ani, și cu Moses, de 12 ani. Solistul trupei Coldplay își mai dorea cu disperare un copil, dar eroina din „50 de umbre ale lui Grey” nu era încă pregătită să devină mamă, potrivit Mirror.co.uk.
De altfel, despărțirea cântărețului britanic, în vârstă de 42 de ani, de actrița americană, de 29 de ani, a luat pe toată lumea prin suprindere. Și asta deoarece Chris Martin și Dakota Johnson își făceau deja planuri de nuntă. „Se discuta de logodnă, dar acum el spune că au pornit pe drumuri separate, iar asta a surprins pe toată lumea. Chris și Dakota erau mereu fericiți, asta a fost impresia pe care au lăsat-o tuturor”, a spus cineva din anturajul artistului. Cu toate acestea, „(Dakota Johnson) Nu vroia să înceapă o familie”, potrivit unei surse citate de Sunday Express.
Dakota se înțelegea de minune și cu fosta lui soție. Ea și Gwyneth Paltrow au petrecut împreună Ziua Recunoștinței, anul trecut, alături de Chris și copii. Anul acesta, în aprilie, Paltrow și Johnson au apărut împreună într-o fotografie, la cină, alături de fotograful Derek Blasberg.
Chris Martin și Dakota Johnson au recunoscut că au o relație în octombrie 2017. Aceștia au apărut ultima oară împreună, în public, în noiembrie 2018. Chris a mai fost căsătorit cu Gwyneth Paltrow, din 2003 până în 2016.