Lumea este plină de personalități și oameni talentați care au plecat din țară natală, se sacrifică și fac ce le place la mii de kilometrii de țară. Este cazul româncei Raisa Ambros care zilele acestea are parte de un dublu eveniment: va expune concomitent în cele două Venetii: în Italia și la Los Angeles.
„Aș putea spune că este o coincidență sau mâna destinului căci voi expune în același timp în cele două Venetii: la Veneția în Italia vor fi expuse pentru o lună pe durata Carnavalului, începând cu 13 februarie, și la Venice, Los Angeles, începând cu 14 februarie, până pe 16”, ne-a mărturisit femeia care are trei cetățenii și anume, cea cea română, moldoveană și italiană.
Raisa a povestit pentru Tabu cum a reușit să-și îndeplinească acest vis. „După mai multe expoziții de grup în Europa, visul meu era să expun în America. Lucrările mele au fost apreciate cel mai mult de americani în grupurile de abstract online, de asta vroiam să am deschidere directă la publicul din SUA. Merg o săptămâna la New York unde voi întâlni câțiva potențiali clienți, pentru a purta dialog cu posibili curatori și galerii, să vizitez cele mai imortante muzee și expoziții. Apoi la Los Angeles, unde vor avea loc trei târguri de artă”, ne-a spus pictorița. Și tot ea ne-a mai spus că a „am aplicat online să particip la târgul de artă din Los Angeles, organizat de stARTup Art Fair, singurul eveniment de acest gen creat pentru artiști și de către artiști.
Condițiile de participare erau pentru artiștii locali, însă eu am încercat să aplic din Regatul Unit știind că, dacă trec selecția, atunci granița dintre Europa și America este depășită. Nu a fost ușor. Fiecare târg stARTup este jurizat de un impresionant și mereu schimbător Comitet de selecție al galeriștilor, curatorilor și artiștilor cunoscuți pentru a asigura o expoziție coezivă, bine curată. Artiștii știu când sunt selectați că au trecut de o barieră înaltă.
Am fost foarte emoționată când mi s-a comunicat că voi expune prima mea expoziție personală la Los Angeles, într-un eveniment atât de vast, alături de artiști de anvergură din Statele Unite, Regatul Unit și Olanda. Sunt unica artista din R. Moldova, România, Italia care participa la acest târg de artă, căci le reprezint deopotrivă pe toate trei. Specific acestui proiect mai este faptul că târgul este organizat într-un hotel trendy în stil de artă contemporană, în cazul de față la The Kinney Venice Beach, pe malul oceanului Pacific.
Fiecare artist selectat expune într-o camera de hotel, pentru a da impresia concretă a operelor într-o încăpere, care arată mai mult a open studio. Eu voi expune în jur de 30 de lucrări la camera cu numărul 308. Vânzarea se face direct publicului. Astfel, în câteva zile se pot realiza conexiuni mai importante cu colecționarii, galeriștii, designerii de interior și curatorii decât s-ar putea face pe parcursul unui an întreg.”, a mai spus Raisa.
A revenit la pictură dupe 25 de ani de pauză! Cine i-a fost mentor?
Fiecare om are o poveste de viață interesantă, însă Raisa Ambros are un trecut interesant. Femeia e originară din satul Călugăr, raionul Fălești, localitate care a dat lumii diverși pictori talentați recunoscuți la nivel mondial. Avea 19 ani când a plecat să studieze cu o bursă de studii la Academia de Teatru și Film în România, unde a și perfecționat studiile de pictură, realizând la sfârșit de cursuri prima expoziție de grup în cadrul facultății. A urmat cursuri în privat cu diverși artiști profesioniști din Rusia, Republica Moldova, Regatul Unit, Italia, dar mentorul ei de baza și de suflet rămâne pictorul și profesorul Mihai Bandac.
Și tot ea are multe cuvinte de laudă pentru cel care i-a fost profesor. „La începutul anilor `90, fiind studentă la Academia de Teatru și Film, am avut șansa de a-l întâlni pe pictorul și profesorul Mihai Bandac, titularul Cursului de Limbaj Plastic și Story-Board.
Timp de patru ani, la orele de studiu, am descoperit frumusețea desenului și picturii, iar domnul profesor, la rându-i a descoperit, poate, vocația mea. Îmi amintesc, de exemplu, că nu făceam niciodată liniile drepte, erau mereu într-o oarecare mișcare energetică, iar profesorul Bandac îmi spunea că aș fi foarte bună pentru desenele animate. Mi-a acordat o atenție aparte, cu explicații și îndrumări nuanțate, care, cu intermitențe și desigur la cererea mea, continuă și astăzi.
E profesorul meu de baza și de suflet cu care mă sfătuiesc ori de câte ori am un dubiu creativ. Acea energie în mișcare s-a transformat în abstract în prezent. De altfel, în peste 4 decenii de profesorat, Mihai Bandac a pregătit și instruit, benevol, peste 40 de tineri doritori să devină artiști plastici. Unii dintre ei ajunși peste ani pictori de valoare și foarte apreciați, atât în România, cât și în Europa sau America”, ne-a mai povestit Raisa.