Tabu
PEOPLESlider

Cine e și cum arată iubita secretă a premierului Florin Cîțu

Florin Cîţu este noul premier al României. Înainte de a prelua funcția de șef al guvernului, acesta a ocupat fotoliul de ministru al Finanțelor Publice.

Deşi este o prezenţă destul de cunoscută pe scena politică, iar mulţi dintre români ştiu tot parcursul său profesional, puţin ştiu însă detalii legate de viaţa personală a lui Florin Cîţu.

În trecut s-a vehiculat faptul că iubita lui Florin Cîțu ar fi Elena Calistru, președintele și co-fondatorul asociației Funky Citizens. Această presupunere a pornit dintr-o emisiune unde ea era invitată, iar Eugen Teodorovici a numit-o „doamna Cîțu”. Totuși, nu este nimic oficial, pentru că această informația nu a fost confirmată oficial.

Ea este Elena Calistru, iubita lui Florin Cîțu.

Elena Calistru lucrează în societatea civilă încă din anul 2008 în proiecte naţionale şi internaţionale legate de bună guvernare, transparenţă, politici fiscal-bugetare. Are o vechime de peste zece ani, este coordonatoare și un liant important pentru echipa din care face parte.

Aceasta a absolvit facultatea de Științe Politice, studiind atât la București cât și în Italia, și consideră că este de datoria fiecăruia să se implice în societatea civilă pentru a schimba ceva. Într-un interviu acordat site-lui viitorulromaniei.ro, aceasta a mărturisit cât de mult îi place să lucreze în acest domeniu.

Îmi place la nebunie să cotrobăi prin bugetele publice, să pun lucrurile cap la cap, să generez spirit de „hai că se poate” și printre alții. Sunt un om norocos pentru că am o echipă fabuloasă cu care fac proiecte la care acum ceva vreme îndrăzneam doar să visez. Sunt și mai norocoasă că trăiesc timpuri în care societatea civilă în sens larg e mai vie ca niciodată. Profesional, nu mă simt singură, iar asta mi se pare cel mai important lucru” Elena Calistru. 

Cine este noul premier 

Florin Cîțu este născut pe 1 aprilie 1972 și este senator PNL din 2016. A făcut economie la Grinnell College, SUA, 1996, are un doctorat în macroeconomie și economie internațională la Iowa State University și un master în economie tot la această Universitate.

Liberalul a lucrat ca economist pentru Banca Naţională a Noii Zeelande în perioada 2001-2003 şi pentru Banca Europeană de Investiţii, Luxemburg, în perioada 2003-2005 şi a fost economist şef şi ulterior Head of Financial Markets la ING Bank, Bucureşti, în perioada 2006-2011.

Ca activitate independentă, acesta a mai lucrat ca economist, consultant şi analist economic.

ARTICOLE SIMILARE

Cum îți pui în valoare bronzul?

Andreea Damian

Fosta soție a lui Pepe, Raluca Pastramă, este însărcinată cu al treilea copil

Andreea Damian

Viva Four-Ever: Spice Girls anunță un turneu de aniversare (fără Victoria Beckham)

realitatea

Bandana | 4 moduri creative de a o purta

Andreea Damian

Cântecele pop devin tot mai triste de la an la an, spun studiile

Andreea Damian

Galateca Online ⎢ Anul care nu a mai fost la fel

Ciocîrlan

Scrie un comentariu