Ucraineanca Oksana Shachko, una dintre fondatoarele mișcării în sânii goi, FEMEN, a fost găsită moartă în apartamentul ei din Paris. Tânăra de 31 de ani s-a sinucis luni, a anunțat a doua zi, Inna Șevcenko, liderul organizației. „Oksana a fostă găsită ieri în apartamentul său, s-a sinucis”, a precizat Șevcenko.
În cursul dimineții, Anna Gutsol, o altă cofondatoare a mișcării, a confirmat decesul, pe pagina sa de Facebook: „Cea mai curajoasă (…) Oksana Shachko, ne-a părăsit. Alături de prieteni și familie, suntem în doliu și așteptăm versiunea oficială a poliției. Pentru moment, ce știm este că (…) corpul Oksanei a fostă găsit în apartamentul său din Paris. Potrivit prietenelor sale, a lăsat o scrisoare de sinucidere”.
Oksana Shachko împreună cu alte trei militante au fondat aprilie 2008, la Kiev, mișcarea feminist FEMEN, cunoscută pentru acțiunile sale cu sânii goi. Exilată în Franța din 2013, tânăra a părăsit organizația și și-a continuat cariera de pictoriță.
Activând sub sloganul „Vin, mă dezbrac, câștig”, Femen a atras repede atenția publică prin acțiuni de protest într-o modalitate ce a generat controverse, cum ar fi apariții în public de femei topless sau nud ca mod de manifestare pentru susținerea a diverse cauze. Femen a devenit rapid una dintre cele mai eficiente mișcări feministe. Imaginea unor femei în sânii goi care se lasă îmbrâncite de jandarmi nu avea cum să rămână neobservată.
Principalele obiective ale activității grupării sunt promovarea drepturilor femeii, combaterea misoginismului, a discriminării femeii, a homofobiei, critica industriei sexului: pornografie, turism sexual. Din cauza asta, Femen a ajuns în vizorul președintelui rus Vladimir Putin dar și a partidului de extremă dreapta Frontul Național din Franța.
Femen susține că Oksana Shachko a fost răpită în 2011, alături de alte trei membre, de către niște agenți de securitate și forțată să se dezbrace. Bărbații ar fi turnat benzină pe ele și le-ar fi amenințat că le dă foc. Într-un final, indivizii le-au tăiat părul, apoi le-au dat drumul. Acest incident ar fi avut loc după ce Femen a protestat împotriva președintelui Belarusului, Alexander Lukashenko.
Un incident similar care a avut-o ca protagonistă pe aceeași Shachko a avut loc în timpul unei vizite a președintelui Putin în Ucraina. Atunci, susține Femen, Oksana Shachko a fost răpită din nou și bătută atât de grav, încât tânăra a avut nevoie de spitalizare.
În 2014, producătorul de film Alain Margot a realizat un documentar despre Oksana Shachko, intitulat „Je suis Femen”(Eu sunt Femen). În 2013, Franța i-a acordat azil politic, după care a părăsit organizația și și-a continuat cariera de pictoriță la Paris.
La momentul decesului, Oksana Shachko s-a concentrat asupra operelor ei, pe care le-a numit Iconoclast. Este vorba despre icoane ortodoxe pictate prin metoda tradițională, pe care a introdus detalii transagresive pentru a se confrunta cu dogma religioasă prin mesajele ei feministe, politice sau umaniste. Shachko a avut prima sa expoziție la Paris, în mai 2016, la Galeria Mansart.
1 comentariu