Tabu
PEOPLESlider

Cine este și cum arată iubita lui Vlad Voiculescu. De ce a renunțat la investigațiile jurnalistice

Laura Ștefănuț are 32 de ani și este o jurnalistă de renume, cu 10 ani de activitate. În prezent, aceasta a decis să se retragă din investigațiile jurnalistice din cauza relației amoroase pe care o are cu actualul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.

De-a lungul timpului, Laura a scris pentru diverse publicații din România, dar și de afară. Cariera și-a început-o cu postul de reporter la ziarul România Liberă, apoi a colaborat cu două televiziuni importante. Mai apoi a continuat cu publicațiile Casa Jurnalistului sau Decât o Revistă, ulterior s-a alăturat publicației Libertatea, unde a scris pe domeniul social.

Din cauza relației cu Vlad Voiculescu, Laura Ștefănuț a decis facă un pas înapoi din investigațiile jurnalistice și să se limiteze la publicarea de opinii, oferind consultanță pentru campania lui Vlad Voiculescu, atunci când acesta a candidat la Primărie, potrivit B365.ro.

Laura Ștefănuț

Motivele retragerii din investigațiile jurnaliste au fost explicate de Laura Ștefănuț într-un mesaj publicat pe pagina de socializare.

„Clarificări despre cum am ajuns “fostă”. Acum câteva zile am fost semnată în Libertatea ca “fostă jurnalistă”. Motivele țin de viața personală. Cred că atunci când îți asumi niște meserii menite să fie în interes public, ca jurnalismul sau politica, oamenii se așteaptă, pe bună dreptate, la mai multă transparență în ceea ce privește viața personală.

Momentan, am hotărât să mă retrag din investigații jurnalistice și să scriu pe secțiunea de Opinii. Fiindcă sunt într-o relație cu candidatul la primărie Vlad Voiculescu. Nu am nicio funcție în campania/partidul lui și nici nu am luat vreun ban de la PLUS, dar am luat parte la discuții privind campania, am recomandat experți cu CV-uri impecabile, de care ar trebui să fim cu toții mândri, am contribuit la câteva subiecte care m-au preocupat de-a lungul carierei, cum ar fi mediul și probleme care privesc femeile. Contribuția mea se poate încadra la “consultanță”. Mai mult, împărtășim aceeași casă.

În jurnalism, codul deontologic spune că „pentru a evita conflictele de interese, se recomandă ca jurnalistul să nu fie membru al vreunui partid politic”. Centrul pentru Jurnalism Independent spune că “jurnalismul și activitatea politică sunt două meserii incompatibile”. Fiindcă onestitatea a fost cea pe care mi-am clădit cariera în jurnalism, am preferat să fiu cât mai precaută și să fac un pas în spate.”, a scris Laura Ștefănuț pe pagina de Facebook.

ARTICOLE SIMILARE

Cele mai manipulatoare zodii

Andreea Damian

Sorin Bontea a filmat pentru o altă emisiune de la Antena 1 după demisia de la „Chefi la cuțite”

Andreea Damian

3 exerciții de yoga pentru detoxifierea corpului tău după sărbători

Andreea Damian

Antonia, cerută în căsătorie de Alex Velea. Cum arată inelul de logodnă

Andreea Damian

Cum decid membrii Academiei americane cine primește un Oscar

Andreea Damian

POT ⎪ Povestea unei tabere de artă

Ciocîrlan

Scrie un comentariu