Tabu
PEOPLESlider

Cine este și cum arată iubitul Alexandrei Dinu

Alexandra Dinu este noua vedetă de la masa juriului „Românii au talent”. Actrița în vârstă de 40 de ani l-a înlocuit pe Mihai Petre.

Diseară debutează sezonul cu numărul 11 al show-ului de talente și multă lume așteaptă cu nerăbdare s-o vadă pe vedetă în rolul de jurat, alături de Andra, Andi Moisescu și Florin Călinescu. Frumoasa Alexandra arată senzațional, iar fotografiile postate pe rețelele de socializare nu fac decât să întărească acest lucru.

De curând, ea a vorbit despre experiența pe care a trăit-o până acum la filmările show-ului. „Mi-a plăcut foarte mult experința Românii au talent, în această primă fază de preselecție. Au fost momente trăite cu maximă intensitate, ne-am bucurat, ne-am întristat, am trecut prin tot felul de emoții… Sincer, experiența a fost mult mai intensă decât mi-o imaginam și foarte frumoasă”, a mărturisit Alexandra Dinu.

Vedeta este o persoană extrem de discretă în ceea ce privește viața ei personală. După ce a divorțat de fostul fotbalist Adrian Mutu, cu care a fost căsătorită din 2001 până în 2003 și căruia i-a dăruit un fiu, Mario, de 18 ani, Alexandra Dinu a decis plece în Italia. În Peninsulă a făcut ceea ce visa: actorie. După 16 ani în care a locuit în Italia, blonda s-a mutat în Statele Unite. Acolo și-a găsit fericirea în brațele unui producător de succes de la Hollywood.

Cine e Jeffrey Greenstein?

Jeffrey Greenstein este unul dintre producătorii Loving Pablo. Tot el a fost cel care s-a ocupat de vânzarea și distribuirea a mai bine de 50 de filme produse de studio, inclusiv seria Eroi de sacrificiu. De curând, el a fost promovat drept președinte al companiei Millennium.

Jeffrey Greenstein și Alexandra Dinu

„Singura și unica… Aceste cuvinte pot fi folosite pentru a o descrie pe ea în atât de multe feluri. Pentru mine, ea este unica dragoste a vieții mele. Din fericire sau din nefericire pentru ea. Căci sunt sigur că ar prefera două declarații separate, ziua ei de naștere este în apropierea Anului Nou. Așa că, la începutul anului, mă declar norocos, recunoscător și entuziasmat să fiu cu ea pentru încă un an de aventuri pe care viața ni le va aduce.

Elegantă, seducătoare, inteligentă, frumoasă și înțeleaptă dincolo de vârsta ei sunt doar câteva dintre atributele care o descriu, dar niciodată nu ați putea ști cât este de specială, dacă nu o veți cunoaște. Lumea și cei care te cunosc sunt incredibili de norocoși să te aibă în preajmă. Dar dă-o încolo de lume, pot să fiu egoist și să spun cât de norocos sunt să te am. Te iubesc mai mult decât poți să știi vreodată și îmi doresc să-ți arăt asta în fiecare zi mai mult, cu fiecare cuvânt, cu fiecare faptă și cu toată esența ființei mele”, a fost mesajul pe care iubitul Alexandrei Dinu i l-a transmis de ziua ei, care a avut loc luna trecută.

ARTICOLE SIMILARE

Filmele horror celebre pentru legătura lor cu România, vampiri și mai nou, demoni

Dora Constantinovici

Costumul de baie | Eco-responsabil, mai rezistent, mai la modă

Andreea Damian

Heidi Klum de dezbracă pentru “Project Runway” – FOTO

realitatea

Testul de sânge care poate detecta peste 50 de tipuri de cancer

Andreea Damian

Designer român, președintele juriului la un eveniment derulat la săptămâna modei, de la Milano 

Andreea Damian

Phoebe Dynevor din „Bridgerton” s-a despărțit de Pete Davidson

Andreea Damian

Scrie un comentariu