Tabu
CULTUREWhat's hot

Update: FAMILIA nu are bani sa ridice cadavrul! CIOABA, regele rromilor, a murit in Turcia!

UPDATE: Dorin Cioabă, fiul regelui romilor, Florin Cioabă, care a murit în această dimineaţă, spune că familia sa nu are bani de înmormântare şi cere ajutorul statului român, scrie stirileprotv.ro.
Dorin Cioabă a declarat că Spitalul Universitar din Antalya a emis o factură de 350.000 de dolari, reprezentând costurile spitalizării şi operaţiei regelui Cioabă. Unitatea spitalicească le interzice membrilor familiei Cioabă să ridice cadavrul regelui, până când aceşti bani nu vor fi achitaţi.

cioaba traian basescueba si cioabaFlorin Cioabă, autointitulat regele romilor, a murit azi, duminică, în timp ce era internat într-un spital din Antalya, precizează Centrul Creştinilor Romi. Acesta a încetat din viaţă, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge, scrie www.adevarul.ro.
Dorin Cioabă, fiul lui Florin Cioabă, a declarat sâmbătă că tatăl său a ieşit din comă, este în stare stabilă şi se reface după intervenţia prin care i-a fost montat un dispozitiv de asistare circulatorie.
De asemenea, acesta a mai precizat că tatăl său se simte „mai bine” după intervenţia făcută vineri, care a fost una „salvatoare”, precizează Mediafax.
Potrivit surselor citate, la spitalul din Antalya, unde era internat Florin Cioabă, se află mai multe rude ale acestuia şi alţi membri ai comunităţii romilor.
La intrarea în spital, rudele stau cu afişe în mână, prin care cer sânge pentru Cioabă, grupa sanguină a acestuia fiind 0 cu RH pozitiv.
Apelurile către potenţiali donatori au avut ecou, până acum, la peste 20 de romi care se aflau în Antalya şi câţiva turci.
Medicii spitalului Akdeniz Üniversitesi din Antalya i-au montat lui Florin Cioabă, vineri seară, un dispozitiv de asistare circulatorie, care să-i ajute inima să pompeze sânge. Procedura, una extrem de riscantă, a durat patru ore şi s-a încheiat cu succes.
Potrivit unor apropiaţi ai familiei, medicii care i-au montat lui Cioabă dispozitivul sunt renumiţi în Turcia şi în lume pentru astfel de intervenţii prin care, practic, pacientului i se instalează o inimă artificială.
Intervenţia a făcută după ce Florin Cioabă, aflat în stare gravă şi ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor, a fost transferat, tot vineri, de la spitalul Anadolu din Antalya la spitalul Akdeniz Üniversitesi din aceeaşi provincie a Turciei.
În urmă cu câteva zile, Ministerul Sănătăţii (MS) a precizat că, potrivit informaţiilor primite din partea medicilor din Antalya şi din partea echipei medicale din România, starea de sănătate a lui Florin Cioabă nu permitea repatrierea acestuia.
„În cazul în care se va pune problema transferului pacientului Florin Cioabă în România, MS în colaborare cu MAI vor sprijini familia pacientului şi vor pune la dispoziţia acestora avionul SMURD, costul transportului, respectiv al combustibilului şi al taxei de aterizare, fiind suportat de către familia pacientului”, a mai precizat MS.

Doctorul Brădişteanu: „Starea lui este gravă”

Medicul Şerban Brădişteanu a declarat, joi, că Florin Cioabă nu are o leziune cerebrală ireversibilă, dar starea lui este gravă, circulaţia spre creier a fost afectată din cauza infarctului, capacitatea de contracţie a inimii este redusă şi sunt afectaţi rinichii, având nevoie de suport renal.
Şerban Brădişteanu a spus, pe Aeroportul „Henri Coandă”, la revenirea în ţară după ce a fost în Antalya pentru a-l evalua pe autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, că în prezent se vorbeşte despre şansele acestuia de a rămâne în viaţă, starea lui fiind gravă.
„Starea lui Cioabă este foarte gravă, în acest moment vorbim de şansele de a rămâne în viaţă, nu de recuperare”, a precizat medicul. Şerban Brădişteanu a mai spus că circulaţia spre creier a fost afectată din cauza infarctului, dar nu se poate vorbi de leziuni cerebrale ireversibile, ci de „stupoare cerebrală”. De asemenea, capacitatea de contracţie a inimii este redusă, dar Florin Cioabă recuperează zilnic, iar infarctul i-a afectat şi rinichii, fiind instalat un sistem de suport renal.
Medicul a adăugat că intervenţia promptă şi profesionalismul medicilor din Turcia au făcut ca Florin Cioabă să înceapă să recupereze după infarct, dar starea lui rămâne în continuare foarte gravă.

Traian Băsescu a cerut ca Cioabă să fie consultat şi de Brădişteanu

Întrebat cine l-a solicitat să meargă în Turcia pentru a-l evalua pe Florin Cioabă, medicul Şerban Brădişteanu a spus că rugămintea a venit din partea preşedintelui Traian Băsescu.
„Preşedintele Traian Băsescu m-a rugat, dacă vreau şi pot, să fac această vizită medicală, împreună cu anestezista mea, pentru a aprecia ce este mai bine de făcut pentru un om, până la urmă”, a spus Brădişteanu.
Întrebat cine a suportat costurile, Brădişteanu a spus că toate cheltuielile au fost suportate de familia lui Florin Cioabă. Medicul Şerban Brădişteanu a declarat că Florin Cioabă va urma un tratament medicamentos, întrucât starea sănătăţii sale nu permite în acest moment realizarea unei intervenţii chirurgicale.
„Este în comă indusă medicamentos, pentru a fi liniştit. Am făcut evaluarea, astăzi ar fi noi investigaţii. Starea sănătăţii este mult prea fragilă, adică organismul este fragil şi nu ar putea suporta o operaţie pe cord deschis”, a mai spus Brădişteanu. Medicul a adăugat că Florin Cioabă trebuie reechilibrat şi abia apoi ar putea fi transportat la Bucureşti, pentru a fi operat. „Am reconfigurat tratamentul, când va fi echilibrat, va putea fi transportat în ţară. Acum este în stare gravă”, a precizat Brădişteanu.Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a plecat miercuri noapte spre Antalya, pentru a stabili dacă Florin Cioabă, care a suferit luni după-amiază un preinfarct, ar putea fi operat acolo sau ar putea fi transportat în România.
Fiul autointitulatului rege al romilor, Dorin Cioabă, a declarat marţi, citat de Mediafax, că tatăl său a suferit, luni după-amiază, un preinfarct şi este în comă indusă, la un spital din Antalya.
„Tata a suferit un preinfarct ieri după-amiază (luni după-amiază, n.r.), el se ştia cardiac, însă nu a mai avut probleme de foarte mult timp. Probabil au fost călduri foarte mari şi asta i-a activat problemele medicale. Eu am vorbit cu el de dimineaţă şi era foarte agitat, iar acum ştiu că este într-o comă indusă medical”, spunea atunci Dorin Cioabă, care se afla în Turcia.

Secretarul general al Asociaţiei Ţiganilor Căldărari, Ioan Stănescu, declara marţi că Florin Cioabă este „în stare foarte gravă”. „Este în stare foarte gravă. A consumat apă rece, apoi a stat la cald, la 50 de grade, şi apoi la climă. A făcut pneumonie, apoi preinfarct. Medicii i-au băgat o sârmă, adică un stent”, a spus Stănescu.

ARTICOLE SIMILARE

Actrita Carmen Galin, in doliu! Plange dupa barbatul care i-a lasat o mostenire uriasa

Sărbătoritul zilei

realitatea

Stiai ca in China 70% dintre persoanele singure s-au imbolnavit din cauza singuratatii?

realitatea

Roxana Ciuhulescu a plecat din PRO supărată! Află motivul!

Sărbătoritul zilei

realitatea

IULIA ALBU – decolteul care o duce in depresie / FOTO!

Scrie un comentariu