Tabu
lifestyle

Ciuc Premium şi ALIAT au militat pentru consumul responsabil de alcool!

Primul program de reducere a efectelor consumului excesiv de alcool din România, creat de ONG-ul ALIAT (Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor) şi Ciuc Premium, a fost implementat la Padina Fest, între 31 iulie şi 4 august. Primul program de Harm Reduction a reuşit nu numai să transmită cu success mesajul de a consuma Ciuc Premium într-un mod responsabil, dar şi să implice participanţii la festival în activităţi interactive şi educative despre asumarea deciziei de a consuma responsabil alcool şi alegerile responsabile.

Iar rezultatele n-au întârziat să apară. Astfel, peste 700 de oameni au vizitat Cortul de Chill ALIAT, peste 300 de participanţi la festival au vrut să afle mai multe despre comportamentul lor de consum şi au completat testul AUDIT, dezvoltat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Iar specialiştii ALIAT au oferit 60 de ore de consiliere gratuită.

Mesaje precum “Muzica în exces e bună, băutura doar cu moderaţie” sau “Muzica se mixează bine, băuturile nu” au atras publicul festivalului la Cortul de Chill ALIAT. Aici, ei au urmat sesiuni de terapie prin artă, au primit consiliere medicală şi psihologică gratuită, s-au relaxat în hamacuri şi au aflat informaţii atractive despre consumul responsabil de alcool. Atmosfera relaxantă şi deschiderea specialiştilor ALIAT au asigurat eficienţa primului program de reducere a efectelor consumului excesiv de alcool organizat în România la un festival de muzică.

ARTICOLE SIMILARE

ALEX VELEA e un canibal: uite ce a patit ANTONIA! Foto!

Ghici cui i se vede sarcina

realitatea

Sales caritabil 2010

realitatea

Roman Polanski a fost elibrat din închisoare

realitatea

Ghici cine se relaxează la plajă

realitatea

Kim Cattrall pozează topless la 52 de ani

realitatea

Scrie un comentariu