După o anumită vârstă, laptele matern nu mai reprezintă principala sursă de hrană. Alăptarea prelungită este un subiect de interes maxim. Există multe mămici își alăptează copiii până la 2, 3 ani sau chiar mai tarziu. Dar părerile specailiștilor sunt împărțite. Unii cred că valoarea nutrițională a laptelui scade, iar copilul stă la sân pentru confort. Și vorbim astfel despre valoarea emoțională a alăptării, care înseamnă foarte mult și pentru Coco Austin, care încă își alăptează fetița de aproape 3 ani.
Iar soțul ei, rapperul Ice T, o susține întru totul. Deși e de părere că micuța Chanel stă la sânul mamei mai mult pentru confortul amândurora. Apoi a ținut să clarifice că fiica sa „mănâncă orice din frigider”.
Din păcate, Coco Austin (39 de ani) a fost aspru criticată pentru că își alăptează fetița. Chanel nu avea încă 2 ani împliniți când mama sa a postat un filmuleţ în care le arată fanilor cum îşi hrăneşte fiica la sân. O parte dintre fani au comentat că nu ar trebui să alăpteze, având silicoane. De altfel, soţia lui Ice T nu se fereşte să posteze imagini cu ea alăptând în diverse ipostaze. Obicei care i-a adus numai critici negative.
Criticii ei s-au referit şi la exemple precum cel din luna mai, când a postat un filmuleț alăptându-și fiica la plajă. Mulți i-au reproșat că exagerează cu alăptatul pentru că pitica e deja capabilă să consume alimente solide.
Ice T (60 de ani) a explicat pentru revista People că soția sa continuă să îi dea sân fetiței de aproape 3 ani pentru că își dorește să fie conectată cu fiica sa. „Lui Coco nu îi pasă deloc ce vorbește lumea despre ea”, a mai spus rapperul, recunoscând totodată că cei trei dorm în același pat.